Jurnalul.ro Cultură Film TIFF.23: Garden Party la Castelul Bánffy din Răscruci

TIFF.23: Garden Party la Castelul Bánffy din Răscruci

de Magdalena Popa Buluc    |   

Castelul Bánffy din Răscruci, o bijuterie arhitecturală proaspăt renovată, își deschide larg porțile pentru cea de a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14 – 24 iunie 2024). Domeniul de lângă Cluj-Napoca va găzdui Garden Party la Castel, un eveniment care îmbină filmul cu muzica și tradiția. Marți, 18 iunie, după ora 18:00, oaspeții sunt așteptați la o seară care va include un tur al castelului, un concert simfonic și proiecția celui mai recent film în care joacă Sir Anthony Hopkins – O viață remarcabilă / One Life (R. James Hawes, 2023, Marea Britanie). Dress code: garden party chic.

Construit în secolul XVIII, Castelului Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea anul acesta în urma unor ample lucrări de restaurare și conservare. Înconjurat de un parc care include un lac cu ponton, Castelul va fi cadrul perfect pentru Garden Party TIFF. Seara va fi deschisă de un tur al castelului urmat de un cocktail și un târg cu produse tradiționale. Evenimentul va continua cu un concert al ansamblului PlaCello, din care fac parte unii dintre cei mai talentați violonceliști ai țării. La inițiativa muzicianului Răzvan Suma, PlaCello propune publicului proiectul UVERTURA, un concept cu o idee repertorială unică: artiștii interpretează uverturi ale celor mai mari compozitori ai lumii precum Tchaikovsky, Mozart, Rossini, Verdi, Händel şi Charpentier.

După concert, publicul va fi invitat la premiera celui mai nou film în care joacă Sir Anthony Hopkins. În O viață remarcabilă / One Life (r. James Hawes, Marea Britanie, 2023),  Hopkins joacă rolul unui bărbat care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a salvat aproape 600 de copii, preponderent evrei, din Cehoslovacia ocupată de naziști, dar care a trăit tot timpul apăsat de povara celor pe care nu i-a putut salva în acei ani negri. O emisiune TV din anii '80 îi va schimba destinul. Filmul este inspirat din viața lui Sir Nicholas 'Nicky' Winton.

Programul serii:

18:00 – 18:30 – Sosirea participanților

18:30 – 19:00 – Tur Castel Bánffy

19:00 – 20:30 – Cocktail & târg produse tradiționale

20:30 – 21:30 – Concert PlaCello

21:45 – 23:35 – Proiecție film

Festivalul va pune la dispoziția participanților microbuze tur – retur Cluj-Napoca – Răscruci. Mai multe detalii despre orele de plecare vor fi anunțate în curând. Prețul călătoriei nu este inclus în prețul biletului de participare la eveniment și se va achita separat. Pe domeniul Castelului Bánffy vor fi amenajate și parcări pentru autoturismele personale. 

 

 

Subiecte în articol: TIFF.23 Castelul Banffy
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri