Secţia de pompieri Huşi intervine la locul producerii accidentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip B2. De asemenea, a fost solicitată o ambulanţă aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui.
"La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autocamion care a lovit un cap de pod, autovehiculul fiind răsturnat într-o parte. În cabina autocamionului a fost găsit şoferul, aflat în stare de inconştienţă. Colegii de pe ambulanţa aparţinând SAJ Vaslui au început manevrele de resuscitare. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la locul producerii accidentului rutier a fost alocat şi un echipaj care încadrează o ambulanţă SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pompierii militari asigură măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.