„Mic de stat, mare la sfat” - aşa zice cu respect proverbul despre oamenii cu statură scundă, dar care fac fapte invers proporţionale cu puţinii centimetri în înălţime. Unul dintre aceştia este inimosul fotbalist Florentin Petre, un veritabil titirez, tot timpul în acţiune în cele 90 de minute, cu piruete greu de dezamorsat, urmate de sprinturi de parcă ar avea rachete montate de călcâie. A adunat peste 50 de prezenţe în naţională şi ani lungi în care a fost simbolul de devotament şi pasiune la Dinamo. Iată că Florentin Petre a împlinit 45 de ani. S-a confesat că la el n-au primat banii, nu i-au sclipit ochii după sume umflate, el a jucat mereu la punctul de fierbere fiindcă aşa i-a dictat inima, aşa a fost crescut să dea pe teren ce e mai bun în el. Şi-a respectat meseria şi a remorcat echipa după el. Legat de satisfacţii, a conchis că din moment ce cu naţionala s-a înfruntat cu legendarul italian Maldini, poate spune că a atins performanţa la care a visat toată viaţa. Niciodată n-a fost în miezul unor scandaluri, niciodată n-a făcut fasoane, a dus o viaţă sportivă exemplară, fără excese, cu gândul mereu la misiunea lui pe gazon, unde era pur şi simplu tot terenul pe partea dreaptă. Şi să nu uităm că Florentin Petre n-a fost un răsfăţat al destinului. A învins în două încercări foarte grele. S-a îmbolnăvit de virusul C la ficat, acela care lasă urme adânci, care presupune o viaţă cu compasul, fără eforturi, cu odihnă prelungită. A ieşit învingător din războiul cu acest virus greu de alungat şi apoi a mai întâlnit un hop. Mergea la pescuit și, deşi mic, undiţa metalică pe care o ţinea pe umăr a atins nişte fire electrice de înaltă tensiune şi fotbalistul s-a electrocutat, cu arsuri pe mâini, pe piept. Dar a sărit şi peste acest grav obstacol şi a revenit cu performanţe pe gazon. Acum e pe primul loc din liga a treia cu echipa antrenată de el pe buget mic, cu Unirea Brăila. Implicarea unui om de excepţie mereu în clocot compensează fondurile modeste ale clubului brăilean.