Se poate face o minivacanță cu 200 de euro în România, la un hotel de 3 stele, dar sunt oferte foarte bune și pentru cei care vor să călătorească în străinătate, o săptămână la schi în Bulgaria pornind de la circa 260 de euro. Pe lângă zonele montane, mulți români se orientează în această perioadă spre stațiunile balneare, în special Băile Felix și Băile Herculane, unde vor găsi și programe cu evenimente speciale ale hotelurilor. Unul dintre noile „trenduri” este baia cu spumă colorată în piscină cu apă termală, la petreceri cu DJ.
Iarna este anotimpul vacanțelor la schi, dar și al celor cu evenimente speciale, pentru că nu toți turiștii merg la munte să schieze. Hotelierii au început să fie foarte inventivi, organizând petreceri sociale, evenimente pentru categorii de public țintă bine delimitate. De exemplu, se organizează petreceri pentru copii și pentru adulți, separat, inclusiv mai multe revelioane, în același timp, în locuri diferite.
Hotelierii au început să ofere mai multe tipuri de petreceri în funcție de preferințele fiecărei categorii, cu mâncare și muzică diferite, cu animatori și jocuri pentru copii, astfel încât să se simtă fiecare turist cât mai bine. Programele artistice specifice sărbătorilor de iarnă oferite de hoteluri și pensiuni s-au diversificat, trecându-se de la ansambluri folclorice și colinde către cetele de colindători autentice, aduse din satele care și-au păstrat tradițiile.
Unele hoteluri de lux au introdus tradiții autentice în programul de Crăciun și de Revelion, organizând inclusiv mici târguri de preparate tradiționale pentru turiști cum se întâmplă la Complexul President de la Băile Felix, care dedică o zi din pachetul special pentru turiști preparatelor tradiționale.
De asemenea, programele artistice „clasice” sunt înlocuite cu obiceiuri străvechi, autentice, aduse de hotelieri în mijlocul oaspeților. Sunt organizate și evenimente care implică tradiții populare, precum sacrificarea porcului și prepararea produselor la vedere, în fața oaspeților, sau Jocul Urșilor și Jocul Mascaților – tradiții specifice nordului Moldovei, adaptate pentru hoteluri și pensiuni.
Una dintre cele mai vechi tradiții din perioada Crăciunului și a Anului Nou este Jocul Urșilor. Se regăsește cu precădere în Moldova, iar de la o zonă la alta diferă perioada în care se practică obiceiul. De exemplu, turiștii au acum ocazia să vadă „urșii” și „mascații” la Hanul Ancuței din povestirea lui Mihail Sadoveanu, situat la circa 25 de kilometri distanță față de orașul Roman, pe drumul E85. Pentru jocurile specifice acestei perioade de sărbători sunt invitați chiar cei care participă la manifestațiile anuale în aer liber, acolo unde se întâlnesc și se confruntă cetele din satele care păstrează tradiția, iar măștile care se pot cumpăra de la magazinul de suveniruri al hanului sunt confecționate de același meșter popular care le face și pentru manifestațiile cu sute de participanți din zilele de sărbătoare.
O vacanță de iarnă de Crăciun sau de Revelion cu astfel de evenimente cultural-artistice „la pachet” sau cu „Pomana Porcului” care pleacă de la sacrificare până la preparatele tradiționale costă în jur de 2.200-2.700 de lei de persoană, pentru trei zile de cazare la un hotel de 4 stele sau o pensiune de 4 margarete.
Cele mai mici prețuri
Există și oferte la prețuri mai reduse, pentru cei care au doar jumătate din acest buget la dispoziție, dar vor să călătorească. „Un cuplu poate plăti pentru o cameră cu mic dejun și cină plus masă festivă de Crăciun, între 1.000 și 2.000 de lei pentru 2 nopți de cazare, respectiv între 2.000 și 4.000 de lei pentru 3-4 nopți de cazare, în funcție de numărul de margarete și de calitatea pensiunii”, spune consultantul în turism Traian Bădulescu, amintind că din ce în ce mai multe structuri de cazare oferă reduceri de 20-40% pentru a patra noapte de cazare, dacă turiștii vor să-și prelungească vacanța.
Agențiile de turism au mai multe tipuri de pachete la prețuri reduse. De exemplu, trei nopți cazare, în perioada 23-26 decembrie, la un hotel de 4 spete din Bucovina, costă de la 1.533 lei de persoană, cu mic-dejun și masă de Crăciun, sau de la 1.657 de lei de persoană, cu demipensiune și cină festivă de Crăciun, la hotel de 3 stele, la agenția IRI Travel, iar în Maramureș, prețurile pornesc de la 1.513 lei de persoană la un hotel de 3 stele, cu mic-dejun și cină festivă Crăciun. La Băile Felix, de la 1.321 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele, cu demipensiune și prânz de Crăciun, respectiv de la 1.527 de lei de persoană, la hotel de 4 stele, cu pensiune completă și mese festive de Crăciun.
La agenția Eximtur, sunt oferte care pornesc de la 700 de lei de persoană pentru o cameră dublă, cu mic-dejun, pentru 2 nopți de cazare, iar pentru o cameră dublă la un hotel de 4 stele, la Băile Herculane, cu mic-dejun inclus, pentru 2 nopți de cazare, prețul pornește de la 400 de lei.
Sejururi avantajoase, în străinătate
Pentru cei care vor să meargă într-o stațiune de schi din Bulgaria, prețurile pornesc de la 260 de euro pentru o cameră dublă, fără mese incluse, pentru 7 nopți de cazare, la un hotel de 3 stele din stațiunea Bansko, la agenția Eximtur. Același preț este și pentru a-nchiria un apartament Maldive, în aceleași condiții. IRI Travel are o ofertă specială pentru Crăciun la Bansko, cu reducere de 15% pentru cei care cumpără vacanța până pe 31 octombrie: 3 nopți de cazare la hotel de 4 stele, cu mic-dejun și masa de Crăciun incluse, la doar 127 de euro de persoană.