- Nu e bine să faci nunta în luna mai pentru ca relațiile se spulberă precum florile copacilor.
- Nu e bine să porți bijuterii sau broderii cu perle (pe rochia de mireasă) deoarece perlele simbolizează lacrimile.
- În cazul în care o lumânare se stinge în timpul slujbei de cununie, se spune că mirii nu vor avea o viață îndelungată, iar dacă lumânarea se rupe, acesta este considerat un semn rău.
- Dacă pierzi inelul în timpul cununiei, sau dacă verighetele sunt uitate acasă, căsnicia va fi una nefericită.
- Se spune că dintre cei doi miri, primul care îl va călca pe celălalt pe picior la cununia religioasă va conduce în casă.
- Sosirea mirilor: înainte sau după invitați? În unele părți, cum ar fi Ardealul, există tradiția ca mirii să-și facă intrarea în aplauzele invitaților. Este mai des întâlnit însă obiceiul de nuntă în care mirii sunt cei care îi întâmpină pe invitați cu o cupă de șampanie.
- Conducerea mirilor la altar. Tradiția ortodoxă cere ca mirii să fie conduși la altar de către nași, astfel că mireasa vine însoțită de naș, iar mirele sosește însoțit de nașă. Obiceiul la catolici este diferit, mirele așteptând-o la altar pe mireasă, care vine însoțită de tatăl ei.
- Se spune că dacă mirii optează pentru verighete alcătuite din aur alb combinat cu aur galben, căsnicia nu va rezista în timp, deoarece cuplul nu va reuși să se unifice cu adevărat, devenind o singură ființă.
- Dacă mireasa scapă buchetul din mână, căsătoria va fi urmată de un divorț.
- Se spune că nu este bine ca mireasa să probeze simultan voalul și rochia, sau să-și croiască singură rochia. De asemenea, în obiceiurile străvechi, se recomanda ca mireasa să împrumute un voal de la altă femeie. Totuși, în România, de-a lungul secolelor, româncele își croiau singure costumele populare pe care le purtau la nuntă – așadar, originea acestei superstiții este neclară și nu se știe din ce cultură provine.
- Se spune că mirele nu trebuie să-și vadă viitoarea soție îmbrăcată cu rochia cu mireasă în ziua nunții, până în momentul în care merge să o ia de acasă.
- Se spune că mirii trebuie să plece la biserică din case diferite și există obiceiul ca mirele să meargă acasă la mireasă pentru a o lua cu el.
- Se spune că e bine să nășești.
- De asemenea, o altă superstiție este legată de miresele care poartă perle la nuntă – se spune că nu e bine ca miresele să opteze pentru astfel de bijuterii, deoarece aduc ghinion. Însă, în Antichitate, grecii și romanii considerau că perlele aduc fericire și noroc, întrucât sunt un simbol al purității și sincerității.
- Potrivit nuntapeplaja.ro, în epoca modernă și, mai ales, în Occident, se păstrează o tradiție origine engleză, care spune că mireasa trebuie să poarte ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva de culoare albastră. Obiectul vechi are legătură cu trecutul, cu tradiția și cu familia – de aceea, de regulă, este vorba despre un obiect care s-a transmis din generație în generație. Obiectul nou simbolizează începutul unui nou capitol, iar obiectul împrumutat se referă la transmiterea norocului (mireasa poate împrumuta un lucru de la o altă femeie care a fost mireasă). Albastrul era culoarea care era utilizată în confecționarea rochiilor de mireasă din epoca pre-victoriană și, din acest motiv, multe mirese mai poartă și astăzi o jartiera, o bijuterie sau un detaliu albastru.
- Dacă mireasa întâlnește o altă mireasă în drumul către biserică, acest eveniment poate aduce ghinion.
- Orezul și grâul sunt elemente care aduc belșug și fertilitate – de aceea, nuntașii trebuie să arunce orez și grâu atunci când mirii vor ieși din Oficiul Stării Civile sau din biserică.
- Pe vremea dinastiei Tudor, invitații aruncau cu pantofi, deoarece credeau ca dacă nimeresc trăsura în care se află mirii, acești vor avea noroc. De asemenea, și miresele își aruncau pantofii după petrecere, iar domnișoarele de onoare care erau atinse de pantofi aveau șanse să se căsătorească în viitorul apropiat. Din această tradiție a evoluat o alta, care spune că este bine să legi pantofi de mașina în care se află cuplul proaspăt căsătorit.
- În unele culturi și religii, spargerea paharelor sau a veselei alungă ghinionul tinerilor căsătoriți.
- Se spune că trebuie să ai grijă ca voalul să nu-ți cadă de pe cap. În caz contrar, acesta va fi un semn rău. Alte semne bune care sunt cunoscute în tradițiile populare sunt: pisica neagră, coșarul sau curcubeul.
- Pe vremuri, se spunea că fata care este unic copil la părinți nu va avea un soț bun.
- Deseori, se obișnuia ca mireasa să poarte în interiorul pantofului o monedă norocoasă, pentru a atrage belșugul.
- Tradiția românească spune că mirele trebuie să fie bărbierit înainte de nuntă, de către un prieten sau un cavaler de onoare. De asemenea, nașa trebuie să prindă voalul miresei și să împartă turta invitaților.
- Se mai spune că mireasa nu trebuie să se uite înapoi atunci când parcurge drumul către biserică, iar mirele nu trebuie să se dezlipească de mireasă pe drumul către casă, după ce au fost cununați la biserică.
- Atunci când intră în biserică, mirii trebuie să pășească amândoi cu piciorul drept pe pragul bisericii, pentru a avea noroc în viața de cuplu.
- În unele zone, se spune că mireasa trebuie să poarte un cubuleț de zahăr în sân sau în mănușă, pentru a avea o căsnicie dulce.