Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic de coșmar pe A1. Coloana de mașini se întinde pe 4 kilometri la ieșirea spre Sibiu

Trafic de coșmar pe A1. Coloana de mașini se întinde pe 4 kilometri la ieșirea spre Sibiu

Centrul Infotrafic avertizează că joi după-amiază s-a format o coloană de mașini de 4 kilometri la ieșirea de pe A1 către Sibiu.

Conform polițiștilor, la ieşirea de pe autostrada A1 Deva către Sibiu, la kilometrul 238, în zona localităţii Şelimbăr, judeţul Sibiu, se circulă în coloană, de aproximativ 4 kilometri, din cauza capacității reduse de preluare pe DN7 a fluxului mare de autovehicule de pe autostradă.

Polițisti rutieri se află la fața locului pentru fluidizarea circulației.

În aceeași zonă, până în 31 octombrie 2022, se fac lucrări de consolidare a DN 7, între kilometrii 246+500 de metri - 251+025 de metri, în apropierea localității Boița, județul Sibiu, care afectează o banda de circulație, traficul desfășurându-se alternativ, pe timpul zilei, pe o lungime de maxim 700 de metri.

Șoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: coloana de masini a1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri