Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficul rutier este blocat pe DN1 la Scoreiu, unde s-a răsturnat o cisternă cu praf de ciment

Traficul rutier este blocat pe DN1 la Scoreiu, unde s-a răsturnat o cisternă cu praf de ciment

Traficul rutier este blocat luni după-amiază pe DN1, la kilometru 270 la Scoreiu, unde o cisternă încărcată cu praf de ciment s-a răsturnat pe şosea, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Ionuţ Nartea. 

"Pe DN1 la km 270 în localitatea Scoreiu, un bărbat în vârstă de 58 ani, aflat în tranzit, în timp ce conducea o cisternă pe un sector de drum în curbă a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi scurgerea pe carosabil a încărcăturii şi a carburantului. Trafic blocat total", a declarat Ionuţ Nartea. 

În urma acestui accident, şoferul cisternei a fost rănit, însă este conştient şi va fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu. AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri