Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie în California

Tragedie în California

Trupurile neînsufleţite a 20 de victime ale incendiului de la bordul unei ambarcaţiuni din largul Californiei au fost recuperate de pe epava navei, iar operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori au fost suspendate, au declarat marţi oficiali din acest stat, relatează dpa.

Paisprezece persoane sunt în continuare date dispărute şi se presupune că au murit în incendiu, care s-a declanşat duminică dimineaţă, în jurul orei 03.30 (10.30 GMT), când cei mai mulţi oameni, aflaţi într-o excursie de scufundări de trei zile, dormeau sub punte.

Şeriful Bill Brown din comitatul Santa Barbara a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că trupurile a patru până la şase persoane au fost văzute de scafandri în epava scufundată. El a precizat că marţi s-au declanșat operațiuni pentru stabilizarea epavei, astfel încât aceste trupuri să poată fi recuperate.

Căpitanul Monica Rochester, din Garda de Coastă, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că au fost suspendate căutările pentru descoperirea unor eventuali supravieţuitori.

„Nu este niciodată o decizie uşoară să suspenzi eforturile de căutare”, a spus ea. „Inimile şi gândurile noastre sunt alături de familiile şi prietenii victimelor”, a adăugat ea.

Cauza incendiului, care a cuprins vasul până la sosirea pompierilor, este încă necunoscută. Singurii supravieţuitori au fost cei cinci membri ai echipajului care se aflau pe punte când a izbucnit incendiul şi au putut sări de pe nava în flăcări.

Ambarcaţiunea lungă de 30 de metri se afla la nord de Insula Santa Cruz cu 33 de pasageri şi şase membri ai echipajului la bord. Nava plecase sâmbătă într-o excursie de scufundări.

AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri