Jurnalul.ro Ştiri Observator TRAGEDIE in Italia. Fetita din Romania găsită moartă într-o piscină din Italia a fost violată şi apoi ucisă. Principalul suspect este tot un român

TRAGEDIE in Italia. Fetita din Romania găsită moartă într-o piscină din Italia a fost violată şi apoi ucisă. Principalul suspect este tot un român

de Antena 3    |   

Sfârşit tragic al unei fetiţe românce din Italia. Copila de doar nouă ani a fost găsita fără viaţă în piscina unui restaurant.

Rezultatele autopsiei au arătat că fata a fost violată, iar apoi înecată. Principalul suspect în acest caz este un român. Cazul este acum în vizorul anchetatorilor, care au audiat 30 de persoane.

Maria a fost văzută ultima oară în viaţă duminică seara, în jurul orei 19. Le spusese părinţilor că se duce în piaţa centrală a micului oraş San Salvatore Telesino. Mai mulţi martori au văzut-o plecând în acea direcţie. Au lăsat-o în zona pietonală, unde se juca cu copiii, în zona pieţei Salvatore Pacelli. Practic acolo i-au pierdut urma.

O oră mai târziu, tatăl a plecat să o caute. Văzând că Maria nu e nicăieri, a alertat autorităţile. După aproape două ore de căutări, patronul unui restaurant a anunţat că în piscina din dreptul localului se află trupul fără viaţă al unui copil.

Când salvatorii au scos cadavrul din apă, tatăl şi-a recunoscut copila. Legiştii au preluat trupul Mariei, iar poliţiştii au început cercetările la faţa locului. Au observat că hainele Mariei fuseseră împăturite şi lăsate pe marginea piscinei. Lângă ele, pantofii fetei.
Tragedia a provocat o undă de şoc în oraş. „O fetiţă foarte simpatică. O vedeam mereu jucându-se cu ceilalţi copii. O vedeam deseori şi la Biserică, unde venea la slujbe”, a declarat un localnic.

Autopsia arătat că fata a fost violată, iar apoi înecată. Un român de 21 de ani este cercetat pentru moarte fetei, dar şi pentru viol. Medicii au luat şi probe toxicologice pentru a vedea dacă copila a fost obligată să consume alcool sau substanţe interzise înainte de tragedie.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri