Jurnalul.ro Sport Sporturi Tragedie în lumea boxului: Maxim Dadashev a murit la câteva zile după ce a fost înfrânt, la doar 28 de ani

Tragedie în lumea boxului: Maxim Dadashev a murit la câteva zile după ce a fost înfrânt, la doar 28 de ani

Boxerul rus Maxim Dadashev a murit în urma rănilor obținute în timpul unui meci de vineri seara, conform The Guardian. Dadashev avea 28 de ani, iar vestea tristă a fost dată de către antrenorul său, Buddy McGirt.

„Te face să-ți dai seama ce fel de sport reprezentăm”, a spus McGirt. „El a făcut totul corect la antrenamente, fără probleme, fără nimic. Mintea nu-mi stă locului acum. Ce aș fi putut face diferit? Însă, în final, totul a fost bine la antrenament. El a părut OK, era pregătit, dar este sportul pe care-l reprezentăm. Este nevoie de un singur pumn”.

Dadashev a fost plasat în comă indusă după înfrângerea sa în fața lui Subriel Matias. Rusul a fost operat în Maryland, după ce creierul său a suferit o hemoragie. Duminică, doctorii de la spital au spus că moartea sa a survenit în urma daunelor cerebrale majore.

Lupta dintre cei doi boxeri a fost brutală, fiind oprită de către antrenorul McGrit după a 11-a rundă, când a decis că luptătorul său a fost bătut prea rău.

Subiecte în articol: maxim dadashaev box
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri