Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Miercurea Ciuc. Un elev de liceu s-a sinucis în sala de clasă. „Medicul de pe ambulanță nu a putut decât să constate decesul”

Tragedie în Miercurea Ciuc. Un elev de liceu s-a sinucis în sala de clasă. „Medicul de pe ambulanță nu a putut decât să constate decesul”

Un elev de 17 ani din Miercurea Ciuc s-a sinucis într-o clasă a liceului la care învăța. Adolescentul s-ar fi înjunghiat cu un cuțit în zona pieptului. 

Autoritățile au fost sesizate în privința unei tentative de sinucidere și au intervenit imediat, spune IPJ Harghita. 

Când au ajuns la fața locului au descoperit că adolescentul murise. 

„Când a ajuns acolo, ambulanţa cu medic a constatat că e adevărat că e vorba de o sinucidere, era o plagă înţepată, hemitorace stâng, la nivelul inimii. În sala de meditaţii, era căzut pe spate. Rigiditatea cadaverică era instalată, înseamnă că de câteva ore s-a produs tragedia. Medicul nu a putut decât să constate decesul”, a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, potrivit Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri