Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie într-un sat din Bacău, trei copii au ars de vii

Tragedie într-un sat din Bacău, trei copii au ars de vii

Trei copii cu vârste de 6, 8 şi 9 ani au decedat, joi dimineaţă, într-un incendiu care a cuprins casa în care locuiau, în satul Slobozia Nouă, comuna Stănişeşti, a declarat, căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău. 

'Iniţial a fost anunţat incendiul la o casă de circa 25 de metri pătraţi. La ora 07,55 a fost lichidat incendiul şi ulterior, când au intrat colegii în ceea ce mai rămăsese din ea, au fost găsite trupurile minorilor de 6, 8 respectiv 9 ani. Părinţii erau plecaţi', a declarat căpitanul Andrei Grecu. 

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este sistemul de încălzire sau o candelă ori o lumânare. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri