Potrivit ISU Neamț, o mașină a fost lovită de tren în comuna Timișești, iar în interior se aflau două persoane, mamă și copil.â
„Copilul a fost scos de participanții la trafic. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență, cu semne vitale. Conducătoarea auto este încarcerată. Se acționează pentru scoaterea victimei din autoturism”, informează ISU Neamț.
Copilul a fost preluat de ambulanță și transportat la CPU Târgu Neamț.
De asemenea, după ce a fost scoasă din mașină și mama copilului a fost dusă la spital, în stare gravă.
Primele date transmise de polițiști arată că trenul Regio, care circula pe ruta Pașcani-Târgu-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Timișești. Femeia și copilul, în vârstă de 7 ani, au fost preluați de echipajele de prim-ajutor și duși la spital.
Cercetări continuă sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.