O tânără româncă de 30 de ani a fost găsită moartă, joi, 1 martie, într-un autocar Atlassib care sosise în Italia din România. Andreea Irina Mailat este mamă a trei copii şi plecase în Italia pentru a munci pentru familia sa.
Autocarul parcase la sediul firmei Atlassib Italia Srl, in via Marconi a localității Caselle di Selvazzano Dentro, provincia italiană Padova.
Din primele relatări reiese că autocarul în cauză ajunsese de puțin timp la sediu, venind din România, iar la sosire s-a descoperit că femeia de numai 30 de ani, cu inițialele numelui I.A.M., era moartă, potrivit Rotalianul.com.
Personalul de pe ambulanța sosită la fața locului nu a mai putut face nimic, decât să constate decesul tinerei, stabilind că a fost o moarte provocată de cauze naturale.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Institul de Medicină Legală din Padova, așa cum a dispus autoritatea judecătorească locală, relatează ziarul local Padova Oggi.
Femeia locuia în Hunedoara, dar a decis să meargă în Italia pentru a munci ca îngrijitoare pentru a-şi ajuta familia. Românca era căsătorită şi avea trei copii în vârstă de 5, 7 şi 14 ani, potrivit Rotalianul.com.
Românca trebuia să lucreze două luni ca îngrijitoare pentru a o înlocui pe o prietenă. Nimeni nu credea că aşa ceva se va întâmpla, iar familia sa este distrusă.
Soțul nu are curaj să le spună copiilor ce s-a întâmplat
Soţul său, Cristi, nu a avut încă curaj să le spună copiilor ceea ce s-a întâmplat.
„Nu le-am spus încă ce s-a întâmplat cu Andreea, mi-e frică și nu știu cum să le spun, deocamdată au văzut că se adună lume la noi și le-am zis că lui mami i s-a făcut rău tare și este internată într-un spital din Italia.
Mi-am luat concediu fără plată pentru o perioadă, să pot sta cu copiii”, a spus Cristi Mailat, soţul româncei, potrivit sursei citate.