Jurnalul.ro Ştiri Social Traian Băsescu eliberează vila de protocol: Eu nu mai sunt un fost președinte, sunt un oarecare cetățean! 

Traian Băsescu eliberează vila de protocol: Eu nu mai sunt un fost președinte, sunt un oarecare cetățean! 

Fostul președinte Traian Băsescu a început să elibereze vila de protocol deși termenul de evacuare a expirat în urmă cu câteva zile.

El spune că este supărat de faptul că autoritățile i-au anulat cei 10 ani în care a fost șef al statului.

"Încerc să mă încadrez în lege atât de mult cât se poate. Numai că de ieri sunt supărat, a murit cățelușul ăsta amărât! Sunt supărat de câine, nu de mutat! De mutat, m-am mutat de 10 ori la viața mea, mă mai mut o dată, dar am observat că Parlamentul și Înalta Curte, prin deciziile lor, mi-au desființat cei zece ani de președinție! Eu nu mai sunt un fost președinte, sunt un oarecare cetățean! 

Vreau să văd dacă Parlamentul cu toți lașii care nu m-au putut învinge cât am fost în activitate, dar mă lovesc după ce nu mai sunt în activitate, dacă îmi vor lua și brevetul de căpitan de cursă lungă. Că ei, marea majoritate, sunt oameni fără meserie. Dacă pleacă din politică sunt muritori de foame", a spus acesta.

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) i-a dat termen lui Traian Băsescu să elibereze vila de protocol în 60  de zile, după care l-a prelungit cu încă 5 zile, care au expirat pe 1 iunie. 

"Este o situație normală, n-aș intra în detalii. I-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. O să mă mut atât de repede cât pot. Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului", a explicat acesta la  Realitatea.net

El a pierdut dreptul de a avea o locuință de protocol după decizia definitivă a ÎCCJ prin care a fost declarat colaborator al Securității. 

Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva. Mi-e foarte bine.Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună", a încheiat Băsescu. 

 

Subiecte în articol: traian basescu locuinta de protocol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri