Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Traiul românilor e tot mai scump. Ce preţuri au crescut

Traiul românilor e tot mai scump. Ce preţuri au crescut

de Daniela Ivan    |   

Rata anuală a inflaţiei a urcat în februarie 2018 la 4,7%, de la 4,3% în ianuarie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Rate anuale de inflaţie mai mari de 4% nu au mai fost consemnate din 2013.

Ritmul anual cu care au crescut preţurile în februarie a urcat la 4,7%, pe fondul creşterii preţurilor mărfurilor nealimentare (mai exact gazele si energia electrică) cu peste 6,2%, a anunţat INSE. Preţurile alimentelor au urcat cu 3,7%, iar cele ale serviciilor au crescut cu 2,9%. Creşteri importante pe categorii de produse s-au înregistrat la fructe şi conserve din fructe, cu 7,39%, la gaze, cu 5,69%, la legume şi conserve de legume, cu 4,43%, la energie electrică, cu 2,30%, şi la energie termică cu 2,14%.

Faţă de luna ianuarie 2018, în februarie cel mai mult s-au scumpit mărfurile alimentare (în medie, cu 0,61%), preţurile marfurilor nealimentare au crescut cu 0,13%, iar tarifele pentru servicii au avansat cu 0,18%. Faţă de luna februarie 2017, în februarie 2018 mărfurile nealimentare s-au scumpit, în medie, cu 6,27%, preţurile alimentelor au crescut 3,74%, iar tarifele pentru servicii au avansat cu 2,9%, mai arată datele INS.

În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.

 

Subiecte în articol: traiul romanilor scump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri