Jurnalul.ro Ştiri Observator Se închide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt din cauza ninsorii

Se închide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt din cauza ninsorii

de Redacția Jurnalul    |   

Începând de luni, circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C) între Rânca și Curpăt va fi suspendată din cauza vremii rele, anunță CNAIR.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță închiderea traficului pe Transalpina, între kilometrii 34+800 (Rânca) și 79+200 (Curpăt), începând de luni.

Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai exact din cauza ninsorii depuse pe carosabil.

„Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/”, anunță CNAIR.

Transalpina a fost redeschisă temporar pentru circulație pe 1 iunie 2024, dar doar pe timpul zilei, între orele 08:00 și 18:00, pentru a asigura siguranța traficului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: transalpina circulatie inchisa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri