Guvernul recunoaște că relația dintre administrația publică și cetățeni este încă departe de atingerea standardelor impuse de Comisia Europeană, mai ales că anul trecut raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliul Europei privind progresele înregistrate de țara noastră în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare relua recomandarea de a se asigura o transparență totală în cadrul procesului decizional și în activitatea legislativă.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Secretariatul General al Guvernului (SGG) și-a asumat îmbunătățirea procesului de consultare publică și de implicare a părților interesate, prin creșterea cu 20% a numărului de proiecte de acte legislative care fac obiectul consultării publice (Jalon nr. 407). Pentru atingerea jalonului anterior menționat, SGG și-a asumat, de asemenea, optimizarea cadrului legal actual. Acest lucru se traduce prin standardizarea și eficientizarea implementării reglementărilor în domeniul transparenței decizionale, precum și extinderea platformei www.e-consultare.gov.ro, astfel încât ea să poată servi drept portal de informare de tip „ghișeu unic” la nivel guvernamental pentru cetățeni și ca instrument de monitorizare și evaluare a progresului anual, arată Executivul în expunerea de motive.
Scopul general al proiectului de act normativ este de a uniformiza și a eficientiza procedura de asigurare a transparenței decizionale la nivelul tuturor autorităților publice, pentru a răspunde cerințelor sociale actuale și pentru a crea un set de standarde uniforme în întreaga administrație publică, precum și pentru a monitoriza aplicarea și efectele acesteia.
Apare o nouă funcție la stat
Potrivit proiectului de hotărâre pentru adoptarea normelor metodologice, fiecare autoritate și instituție publică urmează să aibă o persoană destinată gestionării relațiilor publice, iar numele ei va fi adus la cunoștința publicului la sediul și pe site-ul respectivei entități. În funcție de specificul propriu al activităţilor, numărul de persoane necesar pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor care revin autorităţii sau instituţiei publice în vederea asigurării transparenței decizionale poate fi mai mare.
Restricții pentru procedura de urgență
Noile norme metodologice vin și cu o serie de constrângeri pentru autoritățile publice, care nu vor mai putea apela prea ușor la adoptarea proiectelor de acte normative în regim de urgență. Pentru aceasta ele vor trebui să justifice, în documentele de motivare și prezentare publicate, inclusiv pe site-ul propriu, circumstanțe excepționale care să impună adoptarea lor în acest regim, precum și soluțiile pentru evitarea unor grave atingeri aduse interesului public.
Urmează o avalanșă de rapoarte
În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, SGG va trebui să dezvolte funcționalitățile platformei www.e-consultare.gov.ro și va adopta, prin ordin, normele de publicare în platformă a informațiilor și documentelor care fac obiectul dezbaterilor publice. Toate autoritățile publice centrale și locale vor avea obligația să elaboreze un raport anual privind transparența decizională, pe care îl vor publica până pe 30 aprile anul următor pe www.e-consultare.gov.ro. De asemenea, toate aceste rapoarte vor fi transmise până pe 15 mai SGG-ului.
Ce propune actul normativ:
- crearea unui set de formulare-standard pentru realizarea uniformă a etapelor procedurii de asigurare a transparenței decizionale;
- actualizarea cadrului care să permită monitorizarea și evaluarea privind calitatea proceselor de consultare publică realizate de autoritățile publice;
- clarificarea sferei atribuțiilor persoanelor responsabile de aplicarea prevederilor privind transparența decizională;
- clarificarea tuturor canalelor de comunicare a documentelor aferente procedurilor de consultare;
- introducerea unor documente și modele cu format uniform și ușor accesibil pentru toate procedurile de consultare publică, ce pot fi utilizate de toate autoritățile și instituțiile publice centrale și locale;
- standardizarea și optimizarea procedurii de colectare în format electronic și centralizat a datelor;