Jurnalul.ro Ştiri Observator Tranzitarea Podului Giurgiu-Ruse se face pe o singură bandă

Tranzitarea Podului Giurgiu-Ruse se face pe o singură bandă

Tranzitarea Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse se face doar pe o singură bandă de mers ca urmare a executării unor lucrări la covorul asfaltic, a informat, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu. 

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române că, începând cu data de 30 iulie, efectuează lucrări de reabilitare a covorului asfaltic pe Podul Giurgiu-Ruse, pe sensul de intrare în România, iar tranzitarea podului se va face doar pe o bandă de sens. Acest fapt va determina creşterea timpilor de aşteptare pentru trecerea podului, atât la intrare, cât şi la ieşire din ţară", se arată într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu. 

Lucrările sunt estimate a se finaliza în cursul nopţii de marţi spre miercuri. 

În această situaţie, autorităţile de frontieră recomandă participanţilor la traficul transfrontalier să tranziteze şi celelalte puncte de frontieră disponibile la graniţa cu Bulgaria şi să consulte aplicaţia "Trafic Online" disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro. 

Timpul de aşteptare la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse pentru camioane este de 60 de minute, iar pentru autoturisme este de 40 de minute, iar la intrarea în ţară timpul de aşteptare este de 20 de minute pentru autoturisme şi de 40 de minute pentru camioane.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri