Secretarul General al PNL, Robert Sighiartău, a supus ieri la vot Protocolul de înglobare a Mișcării Social Liberale în PNL. Printre aceștia sunt și Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu. Asta, după ce PNL a aprobat, la începutul lunii ianuarie, în ședința Biroului Executiv, un protocol privind integrarea în PNL a foștilor parlamentari Pro România care au susținut Guvernul Orban. Premierul a anunțat că Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin vor avea funcții de conducere în PNL.
Reamintim că, pe 19 decembrie 2019, Daniel Constantin a anunțat că alături de mai mulți colegi demisionează din Pro România. Ceilalți membri ai partidului lui Victor Ponta care au plecat din acest Pro România și au decis să se înscrie în PNL sunt Mircea Banias (deputat), Damian Florea (deputat), Liviu Balint (deputat PMP, apoi PSD, ulterior Pro România), Georgian Pop (deputat), Răzvan Mitu, Cristian Cosmin, Raluca Haliț, Georgică Dumitru, Marius Sanfiriscă, Silivian Dan, Gigi Dănuț Fețeanu, George Manciu, Letiția Stoian și Dan Marian.