Jurnalul.ro Ştiri Externe Spaniolii s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell al lui Gaudi. Traseul, șters de pe hărțile online

Spaniolii s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell al lui Gaudi. Traseul, șters de pe hărțile online

de Redacția Jurnalul    |   

Locuitorii cartierului La Salut din Barcelona s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell al lui Gaudí. După ani grei, traseul populat de cei care doresc să viziteze parcul celebru al lui Gaudí a fost ascuns atât pe Google, cât și pe Apple.

Există locuri în lume care încearcă în toate felurile să atragă turiști, alții, însă, încearcă să contracareze un număr prea mare de vizitatori. Este cazul Barcelonei, mai precis al cartierului La Salut. Cartier care a fost „șters de pe hărți” pentru a permite locuitorilor să „respire”.

Bătălia, relatează The Guardian , a început cu ani în urmă. Problema cartierului este că e prea aproape de faimosul Park Güell, un complex arhitectural proiectat de Antoni Gaudí. Mulți localnici s-au plâns că nu reușesc niciodată să se întoarcă acasă pentru că autobuzul 116 este prea plin de turiști.

Potrivit presei spaniole, Park Güell este vizitat de aproximativ 9 milioane de oameni pe an.

Autoritățile locale au luat o măsură drastică: au eliminat traseul autobuzului 116 de pe Google Maps și Apple Maps. Acum, turiștii care doresc să ajungă la Park Güell cu mijloacele de transport în comun nu o mai pot face cu ușurință.

Locuitorii din La Salut sunt în extaz. Autobuzul este mult mai liber, iar ei pot ajunge acasă fără probleme. Unii dintre ei spun că înainte nici măcar nu puteau urca în autobuz din cauza aglomerației.

Primăria intenționează să elimine orice referință la autobuzul 116 de pe internet, pentru a descuraja și mai mult turiștii să îl folosească.

Pe de altă parte, premierul spaniol Pedro Sánchez, care se luptă de ani de zile pentru ca Barcelona să rezolve problema, a sugerat, în mod ironic, ca următoarea mișcare cu adevărat eficientă ar fi „eliminarea întregului Park Güell de pe Google Maps”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Park Güell gaudi turişti turişti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri