Un număr important de substanţe radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu sunt disponibile în România, avertizează preşedintele Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistica Moleculară, Raluca Mititelu. Potrivit medicului, nici multe dintre investigaţiile esenţiale pentru stabilirea evoluţiei unei boli sau a răspunsului la tratament „nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi nici prin programe ale Ministerului Sănătăţii”.
Printre produsele absolut necesare stabilirii unui diagnostic corect dar care lipsesc din ţara noastră, medicul exemplifică radiofarmaceuticele marcate cu Indiu, 123 I – Ioflupan (DatScan pentru diagnosticul bolii Parkinson), kiturile pentru scintigrafie cerebrală de perfuzie sau pentru examenele PET cerebrale de diagnostic al bolilor neurodegenerative, radionuclizi utilizaţi în terapie ca 223-Radiu sau 177 – Lutetiu.
„Aceste substanţe sunt disponibile şi autorizate în alte ţări ale UE, dar din diverse motive nu sunt disponibile pentru pacienţii noştri. Sunt proceduri greoaie şi costisitoare de autorizare a utilizării acestora în laboratoare, costuri ridicate de obţinere a autorizărilor de la ANMDM”, a precizat Raluca Mititelu, citată într-un comunicat. Potrivit medicului, este necesară dezvoltarea unei colaborări între toţi factorii implicaţi în România pentru a asigura necesarul de radiofarmaceutice pentru diagnostic şi terapie, la preţuri accesibile şi cu asigurarea unei aprovizionări constante.
Domeniu îngropat de stat
Medicina nucleară a fost, practic, îngropată de autorităţile responsabile, iar una dintre cauzele importante este preţul foarte redus de decontare al investigaţiilor de medicină nucleară, de multe ori sub preţul de cost.
În prezent, la nivel naţional, există doar 33 de laboratoare de medicină nucleară, dintre care 24 în sistem public și nouă în sistemul privat. De asemenea, în România sunt disponibile nouă echipamente PET – CT, însă doar unul singur în sistemul public de Sănătate, şi șapte SPECT-CT. „În doar patru din centrele de Medicină Nucleară din ţară se efectuează terapie radioizotopică. Cele mai mari limitări ale domeniului sunt de departe reprezentate de accesul limitat la substanţele radiofarmaceutice”, a precizat Mititelu.
Potrivit medicului, multe investigaţii esenţiale pentru stabilirea progresului sau răspunsului la tratament „nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi nici prin programe ale Ministerului Sănătăţii”. „Din acest motiv, în multe cazuri pacienţii se adresează centrelor medicale din afara ţării, cu costuri uriaşe atât în ceea ce priveşte rambursarea ulterioară, dar şi în ceea ce priveşte costurile suportate de familiile aparţinătoare, deja împovărate de îngrijirea unui membru al familiei suferind de o boală gravă”, a subliniat Raluca Mititelu.
Constrângerile financiare au dus la închiderea unui mare număr de laboratoare de medicină nucleară din sistemul public în ultimii ani și au oprit reînnoirea echipamentelor în multe din laboratoarele din sistemul public, atrag atenţia medicii.
Decontarea procedurilor PET-CT doar pentru indicaţii oncologice limitează drastic utilizarea metodei în cardiologie şi neurologie.