Percheziţiile au avut loc în judeţele Bacău şi Vrancea, la persoane bănuite că, în perioada 2014 - 2015, ar fi recrutat minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, pe care le-ar fi obligat să se prostitueze, a declarat pentru AGERPRES inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Potrivit acesteia, din cercetări a reieşit suspiciunea că "asupra minorelor s-ar fi exercitat acţiuni de intimidare psihică, violenţă fizică şi alte acte de constrângere".
"Cercetările în acest caz continuă pentru identificarea întregului proces infracţional", a menţionat Butnaru.