Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 11, între localitățile Hărman și Lunca Câlnicului, din județul Brașov.
Accidentul s-a produs între două autoturisme.
În urma impactului au rezultat trei victime, ce urmează a fi evaluate medical.
Circulația rutieră este restricționată pe un sens de mers, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.
Valorile de trafic sunt ridicate în ambele direcții.
(sursa: Mediafax)