Trei schiori spanioli au murit şi doi au fost răniţi într-o avalanşă în Alpii Penini din Elveţia, a anunţat duminică poliţia din cantonul Valais (sud-vest).
Ei făceau parte dintr-un grup de turişti care schiau lângă Fiesch, sâmbătă după-amiază, la o altitudine de 2.450 de metri, când s-a desprins masa de zăpadă. Un alt grup care a asistat la accident a alertat autorităţile, relatează Reuters.
Echipajele de salvare au trebuit să suspende căutarea supravieţuitorilor sâmbătă seara din cauza vremii nefavorabile. Între timp acestea au fost încheiate şi nu mai există persoane care să nu fi fost găsite.
Cei cinci excursionişti purtau dispozitive de detectare în caz de avalanşe. Cei doi răniţi au fost transportaţi la spital.
Ninsorile care au căzut zile la rând în Alpi în ultima vreme au acoperit munţii cu strat gros de zăpadă, determinând avertismente de avalanşă. Poliţia cantonală a postat un avertisment pe site-ul său joi, informând schiorii cu privire la pericolul de avalanşă înainte de weekendul prelungit de Paşte.AGERPRES