Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Trendul verii: vacanțe la 5 stele cu all inclusive, la Albena

Trendul verii: vacanțe la 5 stele cu all inclusive, la Albena

de Diana Scarlat    |   

Turiștii români au devenit mai sofisticați și mai pretențioși. Anul acesta a fost „bătaie” pe ofertele turistice la hotelurile de 5 stele din stațiunea Albena, pe litoralul vecinilor bulgari.

Cel mai bine vândute pachete turistice au fost la hotelurile de lux, în regim all inclusive, prețurile pentru un sejur fiind mai mici decât în alte destinații care oferă condiții similare. Un sejur la cinci stele în Albena, pentru o familie, a costat în jur de 1.000 de euro, în plin sezon estival, hotelurile din stațiunea bulgară având permanent gradul de ocupare între 90% și 100%. Modelul poate fi preluat și de hotelierii din stațiunea Mamaia, care toată vara s-au întrebat cu ce au greșit și ce-ar trebui să facă pentru a aduce turiștii înapoi.

 

Pe 24 august, Albena și-a sărbătorit ziua de naștere, la fel ca în fiecare an: cu hotelurile și plajele pline de turiști mulțumiți. Limba română se vorbește peste tot, iar turiștii români și-au schimbat preferințele, căutând în această vară cele mai bune hoteluri cu servicii de lux. Agențiile de turism spun că nu se mai caută cele mai mici prețuri, ci hotelurile cele mai bune, cu cel mai bun raport calitate/preț. „Am avut de ales între mai multe oferte și aici am găsit cea mai bună variantă. Grecia și Turcia s-au scumpit foarte mult în vara asta. Pentru un hotel de 3 stele în Grecia, cu all inclusive, plăteam puțin mai mult decât am plătit la 5 stele în Albena, iar pentru Grecia se adăuga și drumul, care e mult mai lung, mai obositor și mai scump, pentru că de obicei mergem cu mașina noastră. Am venit cu soțul și cu cei doi copii, iar avantajele sunt foarte multe, mai ales pentru că lor le place să se bălăcească, iar aici au mai multe piscine și marea. Plaja e foarte bună și am avut noroc de o mare liniștită în perioada asta. Oricum salvamarii sunt foarte vigilenți și mută geamandura cu apa până la genunchi, dacă e marea agitată. E perfect pentru vacanță în familie”, spune Camelia, o turistă din România care a ales Albena în această perioadă de sfârșit de august. 

„Cu banii pe care i-am dat aici pe cinci nopți de cazare la 5 stele am fi plătit la Mamaia doar șezlongurile, parcarea și un prânz la restaurant. Puteam să alegem Eforie sau Neptun-Olimp, dar prețul de aici și condițiile ne-au făcut să alegem Albena. Unii spun că e prea mult all inclusive, că nu sunt restaurante și terase, dar nouă ne place așa și chiar pentru asta am venit aici”, spune Claudiu, un turist din România, care în aceste zile este la Albena. Stațiunea de pe litoralul bulgăresc a fost criticată, în această vară, de cei care au încercat să arate că standardele all inclusive ar fi exagerate, însă această stațiune are un concept de marketing aparte, fiind organizată ca un întreg. În primul rând, are un singur proprietar, ceea ce explică inexistența gardurilor dintre hoteluri și accesul gratuit la toate piscinele și șezlongurile de pe plaja extrem de lată. 

O plajă care nu e niciodată aglomerată

Organizarea face ca plaja să nu fie niciodată aglomerată, iar șezlongurile se plătesc doar pentru cei care vor să stea în primele trei rânduri de lângă apă. Însă foarte mulți preferă piscinele, care nu lipsesc de la niciunul dintre hoteluri. „Albena este singura stațiune care s-a privatizat ca un întreg, astfel încât toate hotelurile, toate restaurantele, terasele, barurile, piscinele și plajele aparțin aceluiași proprietar, deci pot fi gestionate printr-un management unitar. Tocmai de aceea este una dintre cele mai bune zone de turism pentru familii, pentru că avem același proprietar și  management comun. Piscinele sunt alimentate permanent cu apa minerală din această zonă. Avem patru kilometri de plajă, pe care o gestionăm pentru toți turiștii stațiunii, iar guvernul ne-a concesionat izvoarele de apă minerală care alimentează piscinele. Nu avem populație locală, dar statul asigură pentru stațiune poliție, policlinici, ambulanțe și tot ce este nevoie pentru turiști. De asemenea, avem una dintre cele mai sigure plaje de pe litoral”, a explicat, pentru Jurnalul, Krasimira Stoyanova, director Albena Tour PLC - administratorul stațiunii, care coordonează inclusiv activitatea agențiilor de turism proprii ale Albenei. Cei care critică, mai nou, ofertele all inclusive, ar trebui mai întâi să înțeleagă acest concept integrat care mai are și alte avantaje: mâncarea provenită aproape exclusiv din surse de producție locală, economie circulară, cu preluarea deșeurilor pentru reciclare și producere de biogaz etc. În piscine este apă minerală, captată de la izvoarele subterane.

Proiectul agricultorilor dobrogeni

Numele stațiunii din nordul Dobrogei bulgare vine de la Frumoasa Albena – echivalentul personajului feminin din folclorul românesc Ileana Cosânzeana. Stațiunea s-a născut dintr-un proiect al agricultorilor dobrogeni de la sud de Dunăre care au prezentat strategia lor de dezvoltare zonală, cu 53 de ani în urmă, conducerii de la acea vreme a Bulgariei și au convins Partidul Comunist Bulgar să investească în construirea ei. „În regiunea Dobrogea, cel mai bogat oraș din această zonă, Dobrich, nu avea o stațiune proprie la malul mării, în timp ce Varna avea Nisipurile de Aur, iar Burgas are propria stațiune, Sunny Beach. Așa s-a născut frumoasa Albena, iar noi facem tot posibilul pentru a-i menține frumusețea, peste ani. Nu construim mai multe camere decât au fost proiectate inițial. Dacă demolăm unele hoteluri, reconstruim altele în aceleași locuri unde au fost plasate construcțiile inițiale. Pentru că este foarte important ca turiștii să beneficieze de spațiul necesar pentru a se putea relaxa, fără să se creeze aglomerație”, a explicat, pentru Jurnalul, Krasimira.

Un alt mare avantaj este că având un singur proprietar, este una dintre puținele destinații turistice unde nu poate exista „overbooking” - adică situația neplăcută în care turistul ajunge la hotelul pe care l-a plătit, dar își găsește camera ocupată de altcineva. La Albena, chiar dacă s-ar putea face astfel de încurcături, se rezolvă imediat situația, prin transferul la oricare dintre celelalte hoteluri, cu bonus, adică în condiții chiar mai bune decât cele pentru care turistul a plătit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită. „Tot ceea ce facem, ca business, se focusează pe dezvoltarea turismului. Albena este singura stațiune care s-a privatizat ca un întreg, astfel încât toate hotelurile, toate restaurantele, terasele, barurile, piscinele și plajele aparțin aceluiași proprietar, deci pot fi gestionate printr-un management unitar. Tocmai de aceea este una dintre cele mai bune zone de turism pentru familii, pentru că avem management comun. Piscinele sunt alimentate permanent cu apa minerală din această zonă. Avem patru kilometri de plajă, pe care o gestionăm pentru toți turiștii stațiunii, iar guvernul ne-a concesionat izvoarele de apă minerală care alimentează piscinele. Nu avem populație locală, dar statul asigură pentru stațiune poliție, policlinici, ambulanțe și tot ce este nevoie pentru turiști. De asemenea, avem una dintre cele mai sigure plaje de pe litoral”, explică reprezentanta stațiunii.  

O săptămână e mai ieftină decât o noapte la Mamaia

O vacanță de lux la Albena costă mai puțin decât o noapte de cazare într-un hotel tot de 5 stele din stațiunea Mamaia, dar costă mai puțin și decât un sejur în aceleași condiții în Grecia sau în Turcia, fiind astfel cea mai bună alegere a momentului. Prețuri similare au fost, în ultimii ani, în Egipt, unde un cuplu putea merge într-un sejur la 5 stele cu 950-1.000 de euro, în extrasezon. „Prețurile sunt foarte bune. În jur de 900-1.000 de euro plătește un cuplu pentru un sejur la 5 stele în regim all inclusive, cu acces gratuit la piscine și la plajă, în zona cu șezlonguri de lux. La Maritim, care este chiar lângă plajă, prețul a fost 88 de euro de persoană pe noapte, până la 1 iulie, apoi creșterea nu a fost foarte mare, ajungând la 102 euro după 15 iulie, în vârf de sezon. La Amelia, prețul a fost 97 de euro de persoană pe noapte, până la 1 iulie, apoi a crescut la 122 de euro în vârf de sezon”, a explicat, pentru Jurnalul, Lucian Bădârcea CEO IRI Travel, agenție care și-a focusat activitatea pe litoralul românesc și bulgăresc, în ultimii ani. Oferta este la fel de bună și la Flamingo Grand, alt hotel de 5 stele emblematic pentru stațiune.

Aceasta mai spune că în acest moment, din totalul românilor care își fac vacanța la Albena, în jur de 10% sunt cazați la 5 stele. Iar românii au prins gustul luxului de la 5 stele, la prețuri imbatabile. „Cererea pentru hotelurile de 5 stele a crescut, anul acesta, cu peste 30% față de anul trecut. Hotelurile de 5 stele de la Albena au avut gradul de ocupare între 90 și 100% pe toată perioada verii. În a doua jumătate a lunii august și chiar în această perioadă, cei mai mulți turiști din stațiune sunt fost români, peste 65%, în timp ce doar 25% sunt bulgari și restul nemți și din alte țări europene. Cel mai mult se caută hotelurile de pe plajă, însă și cele din zona cu acces gratuit la Aquapark sunt foarte căutate”, mai spune reprezentantul agenției.

Tot la 5 stele se desfășoară și multe evenimente de business și conferințe științifice. Chiar în aceste zile are loc seria anuală de conferințe științifice SWS pentru Științe Sociale, Artă și Științe Umaniste: SWS International Conference on Social Sciences și SWS International Conference on Arts&Humanities.

.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri