Jurnalul.ro Editoriale Tricolorii erau preţuiţi la marile cluburi

Tricolorii erau preţuiţi la marile cluburi

de Florin Condurateanu    |   

Cu temei oftăm că s-a pipernicit fotbalul românesc, atât ca valoare, cât şi ca renume, oferte puţine, ioc de la echipe de prestigiu, multă lustruire a băncilor de rezerve chiar la cluburi modeste, unde se duc fotbaliştii români achiziţionaţi cu chiu cu vai. Imediat după ’90, de exemplu, la Mondialul din Italia, în cantonamentul naţionalei era un du-te-vino de reprezentanţi ai elitei fotbalului european, de impresari, de negociatori, era bătaie pentru jucătorii noştri, de la Hagi, Popescu, Răducioiu, Sabău, Mateuţ. Ionuţ Lupescu.

Şi au jucat titulari majoritatea dintre ei în campionate puternice. Ba mai mult, au devenit fotbaliştii noştri şi alintaţii şefilor de la cluburile cu renume unde ajunseseră. Despre Hagi am relatat de curând că era privit drept cel mai bun stângaci din lume, dar şi Gică Popescu a avut la Barcelona statutul de căpitan de cum s-a mutat acolo.

Marele jucător şi antrenor Cruiff a anunţat cu glas apăsat decizia lui: „Popescu va fi căpitanul echipei”. Și asta în vestiarul celebrei Barca, unde acţiona componenta naţionalistă, iar preferaţi erau catalanii. Ba mai mult, Cruiff i l-a dat în camera de cantonament chiar pe fiul său, Jordy, căruia i-a poruncit: „Înveţi totul de la Popescu, chiar şi cum îşi leagă şireturile!”. Cupa Europei câştigată de Barcelona i-a fost înmânată în uralele stadionului, chiar de regele Spaniei, căpitanului român Gică Popescu.

Răsfăţat ca o mare vedetă a fost şi Ilie Dumitrescu la Tottenham. Insistase să fie transferat la Londra chiar antrenorul echipei, fosta vedetă argentiniană Ardiles. Îl simpatiza pe român şi patronul echipei, un important bogătaş englez, iar fiul proprietarului clubului Tottenham juca tenis cu Ilie Dumitrescu. Băiat frumos, fermecător, Ilie a făcut curte nevestei unui poliţist, a apărut pe prima pagină în reviste şi, pentru isprava de amorez, l-au aplaudat coechipierii în vestiar la Londra.

Pe marcatorul de goluri Gabi Balint l-a transferat formaţia spaniolă Burgos. Era alintatul oraşului, al oficialităţilor. Conducătorul regiunii Burgos i-a trimis limuzina, ca Balint împreună cu Miss Burgos să premieze la puşcărie câștigătoarea campionatului între secţiile închisorii. Românul i-a dat cupa de golgheter unui deţinut tânăr, care ştia ca pe apă cum a înscris golurile Balint la Mondialul din Italia. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri