Jurnalul.ro Ştiri Externe Triplă campioană mondială la schi, speriată să-și exprime apartenența politică în Statele Unite

Triplă campioană mondială la schi, speriată să-și exprime apartenența politică în Statele Unite

Faimoasa schioare americană Mikaela Shiffrin spune că este speriată să-și expună afinitățile politice în propria țară. Dubla campioană olimpică se teme că pe măsură ce renumele său crește, părerile sale vor fi la mare căutare. Însă tânăra de 23 de ani se teme după ce vede cum sunt tratați ceilalți atleți pentru ceea ce cred ei.

Alegerile pentru Congres divizează societatea din Statele Unite, iar Shiffrin recunoaște că nu este pregătită să-și facă publică opinia, mai ales în era rețelelor sociale.

„Dacă întregul climatic politic nu era atât de toxic atunci poate era mai atractiv, poate că era mai ușor pentru mine să mă mândresc că votez și că pot spune << Da, am votat cu această persoană și iată de ce >>

„Nu știu dacă este un subiect de care, când o să cresc destul, nu o să-mi mai fie teamă, dar acum nu sunt încă acolo.”

Shiffrin este cea mai tânără campioană olimpică la slalom în istoria schiului alpin, câștigând medalia la doar 18 ani și 345 de zile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri