Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: Convorbirea telefonică dintre negociatorii americani şi chinezi, ''foarte productivă''

Trump: Convorbirea telefonică dintre negociatorii americani şi chinezi, ''foarte productivă''

Convorbirea telefonică dintre negociatorii în domeniul comerţului americani şi chinezi a fost ''foarte productivă'', a declarat marţi preşedintele Donald Trump în momentul în care Administraţia sa tocmai a amânat impunerea tarifelor punitive la produsele electronice de consum importate din China, relatează AFP.

Negociatorul principal al Chinei, Liu He, şi ministrul Comerţului, Zhong Shan, au discutat cu reprezentantul american pentru Comerţ Robert Lighthizer şi cu secretarul Trezoreriei Steve Mnuchin, au indicat media chineze, şi au emis ''un protest solemn'' împotriva noilor taxe vamale care urmau să intre în vigoare la 1 septembrie în Statele Unite. Washingtonul a anunţat aproape simultan amânarea până la 15 decembrie a impunerii de taxe vamale suplimentare de 10% la anumite bunuri din China, inclusiv laptopuri şi telefoane mobile.

''Facem acest lucru de Crăciun doar în cazul în care ar avea un impact asupra consumatorului american'', a explicat preşedintele, subliniind că ''pentru moment'' taxele pe care le-a impus la produsele chinezeşti importate nu au avut ''niciun efect''.

''Am amânat impunerea (taxelor), astfel încât acestea să nu aibă niciun efect asupra vacanţelor de sfârşit de an'', a declarat Trump.

AGERPRES

Subiecte în articol: trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri