Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump incurca socotelile in Orientul Mijlociu!

Trump incurca socotelile in Orientul Mijlociu!

Timp de decenii diplomatia americana a abordat cu prudenta aceasta problema. Dar Donald Trump a decis ca trebuie sa recunoasca Ierusalimul drept capitala a Israelului, a promisiune facuta, de altfel, din timpul campaniei electorale. Hotarare care ignora avertismentele liderilor din Orientul Mijlociu, care se tem de o reluare a violentelor in regiune.

 

Anuntul liderului de la Casa Alba ar putea arunca in aer eforturile ginerului si consilierului sau, Jared Kushner, insarcinat sa gaseasca o solutie la conflictul israeliano-palestinian. Orice recunoastere a Ierusalimului drept capitala a Israelului este un casus belli pentru liderii palestinieni, pentru care Ierusalimul de Est, anexat de Israel in 1967, trebuie sa fie capitala statului la care ei aspira.

Printre altele, Trump va ordona demararea pregatirilor pentru transferul ambasadei SUA de la Tel-Aviv la Ierusalim. Totusi, el nu va fixa un calendar strict pentru aceasta operatiune care ar urma sa dureze "ani de zile", incepand cu necesitatea de a gasi un loc, finantarea necesara si de a contrui noul complex.

Dar daca presedintele american, care se lauda frecent cu talentele sale de negociator, ramane determinat sa "obtina un acord de pace durabil" intre israelieni si palestinieni, ecuatia se anunta deosebit de complicata. Contactat telefonic, liderul palestinian Mahmud Abbas l-a avertizat pe Trump in legatura cu "urmarile periculoase ale unei astfel de decizii asupra procesului de pace, securitatii si stabilitatii in regiuni si in lume".

Apelurile la o revizuire a hotararii Washingtonului au venit ca o cascada in ultimele 24 de ore. Regele Salman al Arabiei Saudite a avertizat SUA ca decizia va provoca "furia musulmanilor". "Este un pas periculos", a lansat suveranul saudit. "Domnule Trump, Ierusalimul este o linie rosie pentru musulmani", a atras, la randul sau, atentia presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Presedinte in exercitiu al Organizatiei pentru cooperare islamica, el a anuntat ca, daca Washingtonul va recunoaste Ierusalimul drept capitala a Israelului, va fi organizat un summit al celor 57 de state membre.

Avertismente au fost lansate si de Iordania, gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalim, care a vorbit despre "un demers cu urmari grave" si de riscurile "unei escalade". Marea Britanie s-a declarat, la randul ei, ingrijorata de intentia presedintelui american. "Credem ca Ierusalimul trebuie, evident, sa faca parte dintr-o solutie definitiva a conflictului dintre israelieni si palestinieni, dar o solutie negociata", a declarat seful diplomatiei de la Londra, Boris Johnson.

Subiecte în articol: Ierusalim Israel donald trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri