Jurnalul.ro Cultură Muzica Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural

Trupa TREI PARALE într-o călătorie muzicală la Gala Premiilor Radio România Cultural

de Magdalena Popa Buluc    |   

Trupa TREI PARALE va asigura momentele muzicale ale Galei Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc pe data de 22 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon. Artiștii deja anunțați care își vor pune de asemenea amprenta asupra celei de-a XXIII-a ediții sunt: pictorul Ștefan Câlția, care a desenat diplomele, și actorii Andi Vasluianu și Elvira Deatcu, care vor prezenta gala.

Trupa TREI PARALE este și nominalizată la categoria Muzică, pentru dublul LP “România. 100 de minute”, apărut la Electrecord. Cu un sound surprinzător și spectaculos pe alocuri, ”România. 100 de minute” este o remarcabilă incursiune sonor - arheologică în muzica autohtonă, reconstituind cu pasiune și originalitate, în timbralitatea instrumentelor arhaice țărănești, imaginea muzicii românești de acum mai bine de 150 de ani.

Cu piese de pe acest dublu LP și cu altele din repertoriul ei, formația TREI PARALE va invita publicul într-o călătorie sonoră pe tot cuprinsul țării, oferind cu fiecare piesă ceva nou: o informație nouă, un alt instrument, un tip de cântare diferit de celelalte.

„Totul a picat foarte bine, pentru că munca noastră nu e tot timpul luminoasă, sunt momente în care pare că nu mai ajungem la capăt, pare că nu iese cum trebuie sau pare că facem lucrurile degeaba. Suntem onorați și bucuroși că ceea ce facem nu este în zadar, că nu strigăm în munții goi.” (Florin Iordan, fondator Trei Parale)

TREI PARALE este o formație înființată în 2003 ai cărei membri actuali sunt Florin Iordan, Mihai Balabaș, Daniel Pop și Beatrice Iordan. Cu acest dublu LP editat de Electrecord, grupul bucureștean ajunge la al patrulea album, având totodată în portofoliu și două coloane sonore pentru filmele Kira Kiralina (2014) și Aferim! (2015).

Cea de-a XXIII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe scena Teatrului Odeon, luni, 22 aprilie 2024, de la ora 19.00, și va fi transmisă în direct de Radio România Cultural.

Foto: Florin Ghenade

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri