Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi, la Comisia parlamentară specială, că este greu de susţinut afirmaţia că Executivul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune în acord Codul penal şi Codul de procedură penală cu ceea ce CCR a considerat a fi constituţional.
"În iulie - noiembrie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat două proiecte de Cod penal şi Cod de procedură penală pe care le-a trecut prin Guvern şi Guvernul le-a aprobat şi le-a trimis la Parlament. Proiectul de modificare a Codului penal pus în acord cu deciziile CCR şi cu directiva de confiscare extinsă şi proiectul de modificare a Codului de procedură penală - în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Un an şi jumătate au fost trimise în Parlament. E greu de susţinut afirmaţia care s-a repetat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia ca în cele 45 de zile şi aşa mai departe (să transpună deciziile Curţii - n.r.). Eu vorbesc în numele ministerului şi nu al celor care nu au continuat procesul legislativ de punere în acord", a afirmat Tudorel Toader.
El a dat explicaţii juridice privind transpunerea deciziilor CCR.
"Obligaţia de modificare a legii în vigoare, nu a proiectului de lege, când se publică decizia în Monitorul Oficial, textul neconstituţional se suspendă, dacă în 45 de zile legiuitorul nu intervine, textul îşi încetează efectul. Dacă spunem că textul declarat neconstituţional îşi încetează efectul înseamnă că textul e în vigoare. Obligaţia izvorăşte din deciziile de neconstituţionalitate sau interpretative privind forme juridice în vigoare", a susţinut Toader. "Când vorbim de proiecte de lege, precum cel de faţă - Cp, Cpp, nu putem spune că decizia de neconstituţionalitate nu produce efecte, ea e obligatorie. Dar unde este obligaţia? Nu de a o transpune în legislaţie, de a aduce soluţia considerată constituţională în câmpul activ al legii, obligaţia este pentru legiuitor. Dacă legiuitorul doreşte să continue procesul legislativ, să adopte acea lege, e obligat ca să respecte soluţiile din decizia CCR. Dacă e o soluţie de neconstituţionalitate, legiuitorul trebuie să o elimine, să dea o formă constituţională, dacă e o soluţie de constituţionalitate, prezumţia se răstoarnă şi dă legiuitorului girul de a continua, de a duce soluţia în câmpul activ al sistemului judiciar", a explicat Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a concluzionat că este greu de argumentat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia în acest caz.
"Prin urmare, este greu de spus că Guvernul nu şi-a îndeplinit, adică este uşor de spus dar greu de susţinut, de argumentat, că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce în Codul penal, Codul de procedură penală ceea ce Curtea a considerat a fi constituţional. Obligaţia este numai când se declară constituţională interpretativă o normă juridică din câmpul activ, nu din proiecte de lege", a mai spus Toader.
Social-democratul Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale privind legile Justiţiei, a declarat marţi că Guvernul a avut la dispoziţie patru luni şi totuşi nu a reuşit să implementeze deciziile Curţii Constituţionale în privinţa Codurilor penale.
"Suntem aici pentru că, dintr-o regretabilă eroare a guvernării PSD - ALDE, Guvernul nu a reuşit să implementeze deciziile constituţionale, potrivit ultimei decizii a CCR. De aceea am invitat reprezentanţii ministerului, pentru că e anormal. Guvernul a avut patru luni de zile să ducă la îndeplinire decizia CCR şi din săptămână în săptămână şi din lună în lună ne-am trezit în luna aprilie când decizia CCR, care stabilea că anumite articole din Codurile penale sunt constituţionale şi altele sunt neconstituţionale, suntem în aceeaşi situaţie", a afirmat Iordache, la începutul şedinţei Comisiei speciale, la care participă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. AGERPRES