Ministrul Justiției a spus în timpul declarației de presă pe care a susținut-o vineri că: ”Decizia de evaluare a lui Augustin Lazăr nu are nicio legătură cu speculațiile din presă” și a adăugat că: ”Decizia de declanșare a procedurii de evaluare a procurorului general nu a fost luată exclusiv pe baza unor circumstanțe sau împrejurări recente. Cu ceva timp în urmă spuneam că vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat în legătură cu activitatea pe care o desfășoară. Cooperarea normală, personală sau instituțională, este posibilă și necesară în condițiile unor comportamente normale. ”
Tudorel Toader a mai spus că evaluarea nu poate fi considerată o formă de presiune pentru rezolvarea anumitor dosare precum cel al protestului din 10 august sau cel al Mineriadei, în condiţiile în care acesta din urmă trenează de foarte mult timp.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că desecretizarea în 2018 a protocolului dintre Ministerul Public şi SRI semnat în 2008 şi faptul că cel despre cel de-al doilea nu s-a făcut referire în spaţiul public reprezintă "o profundă sfidare" la adresa statului de drept, precum şi a cetăţenilor, subliniind că protocoalele au caracter "nefiresc" într-un stat de drept.
"Reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept, precum şi a cetăţenilor faptul că în 2018 este desecretizat un protocol din 2009, care fusese 'abrogat' din 2016, precum şi faptul de a nu se face nicio referire la existenţa acestui din urmă protocol, din 2016. Într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc. Avem Constituţie, avem o bogată jurisprudenţă constituţională, avem norme juridice de natură să permită o bună interpretare a legii. Legalitatea respectivelor protocoale poate fi stabilită numai de instanţa de contencios administrativ", a declarat Toader, la sediul Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a exprimat "o nedumerire personală" referitor la faptul că la Parchetul General au fost înregistrate, în 2016, în aceeaşi zi, două protocoale de colaborare cu SRI, care au conţinuturi şi numere de articole diferite.
"S-a vorbit - şi dânsul (procurorul general - n.r.), în conferinţa de ieri, am vorbit şi eu în această documentare - de protocolul din decembrie 2016. Mai exact, înregistrat la Ministerul Public pe data de 8 decembrie 2016. Am vorbit despre protocolul, la singular, din decembrie 2016. Numai că, în aceeaşi dată, la Ministerul Public, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apar două protocoale, în aceeaşi zi, sub numere diferite, având conţinuturi diferite, având şi număr de articole diferite. În corespondenţa oficială primită de la Parchet se face referire la protocolul din data de ..., numărul din data de ..., fără precizarea că au fost şi sunt două protocoale din aceeaşi dată cu numere şi conţinuturi diferite", a susţinut ministrul Justiţiei, precizând că aceste lucruri urmează a fi clarificate.