Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat după ce Klaus Iohannis a respins propunerile sale pentru DNA, Parchetul General şi DIICOT.
„Mă surprinde faptul că a terminat de citit şi de înţeles aşa de repede!”, a declarat Toader.
Klaus Iohannis a respins, miercuri, propunerea pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus-o pe Adina Florea, în octombrie.
Klaus Iohannis a respins de asemenea propunerile de numire a altor patru procurori în funcții de conducere.
Din comunicatul venit de la Administraţia Prezidenţială reiese că motivul refuzului are legătură cu faptul că cei cinci nu au aviz de la CNSAS cum că nu au colaborat cu Securitatea înainte de 1990.
Sursa: Antena 3