Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader spune că proiectul privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de guvernul Dacian Cioloş

Tudorel Toader spune că proiectul privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de guvernul Dacian Cioloş

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat în timpul guvernării tehnocrate şi doar a intrat în vigoare în timpul mandatului său.
"În repetate rânduri, am arătat următoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componenţa anterioară) l-a avizat şi a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce am devenit ministru şi că studiul de impact nu se face după ce legea intră în vigoare", a scris Toader luni, pe contul său de Facebook.
"USR va depune astăzi (luni - n.r.) un proiect de lege care să abroge prevederile referitoare la recursul compensatoriu. O Românie întreagă a observat zilele trecute, a văzut terifiată, la televizor, imaginile crimei teribile de la Mediaş, dar am auzit cu toţii de celelalte infracţiuni, de tâlhăriile, de violurile, de faptele comise cu violenţă de către deţinuţii care au fost eliberaţi înainte de termen în baza acestui recurs compensatoriu. Deja este prea târziu, Guvernul ar trebui să vină el cu o ordonanţă de urgenţă de abrogare, dar nu credem că se va întâmpla acest lucru, aşa încât această lege pentru abrogarea prevederilor referitoare la recursul compensatoriu va fi depusă astăzi de către parlamentarii USR", a declarat Stelian Ion.
În opinia acestuia, o îmbunătăţire a actualei legi în vigoare, în sensul exceptării unor categorii de deţinuţi de la aplicarea recursului compensatoriu, nu e suficientă.
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, anterior, că, în contextul crimei de la Mediaş, se impune de urgenţă ca deţinuţii care au comis infracţiuni cu violenţă să nu mai beneficieze de regimul compensatoriu.
"În loc să rezolve problemele din penitenciare legate de spaţiile improprii, personalul insuficient şi igiena precară, Guvernul a preferat să elibereze în ultimul an peste 13.000 de deţinuţi, care, conform statisticilor, în peste 80% dintre cazuri vor recidiva. În loc să îi ajute să se integreze în societate după executarea pedepselor, statul a devenit complice la crimă", a arătat Raluca Turcan.
Trei suspecţi acuzaţi că au omorât un tânăr în faţa unui bar în municipiul Mediaş au fost reţinuţi de procurori. Doi dintre ei au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, cel de-al treilea fiind, de asemenea, recidivist, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. 

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri