Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Tulburările de somn apar în toate bolile psihice

Tulburările de somn apar în toate bolile psihice

de Florin Condurateanu    |   

Bolile psihice trebuie să fie tratate cât mai devreme de psihiatri. În urma diagnosticului, stabilit prin interviu bazat pe ştiinţă, psihiatrul stabileşte tratamentul medicamentos, iar psihologul face şedinţe de psihoterapie.

 

Chiar şi în atât de frecventa depresie, este de mare importanţă rolul celor apropiaţi bolnavului. Sarcina rudelor, a colegilor, a prietenilor este de a observa de la început modificările stărilor psihice ale suferindului. Când acesta îşi pierde interesul pentru vechile hobby-uri, nu se mai uită la televizor, nu mai citeşte presa sau vreo carte, nu mai stă la taifas cu vecinii şi prietenii, se însingurează şi vede totul în negru. Semn de depresie este şi acea atitudine a bolnavului care se consideră singurul vinovat de toate necazurile, el e de vină că fiii iau note rele, el este culpabil că nu ajung banii pentru toate dările, el se acuză de cele mai bizare nereuşite. Misiunea apropiaţilor este de a sesiza aceste căderi psihice şi a-l convinge pe suferind să consulte medicul. Tot aparţinătorii e necesar să aibă grijă ca depresivul să ia regulat medicamentele şi să nu întrerupă tratamentul când se simte mai bine. Terapia durează minimum 6 luni pentru ca episoadele de depresie activă să nu se repete la intervale dese. În unele boli psihice apar şi halucinaţiile, cu tulburări vizuale sau auditive. Cei cu halucinaţii se sperie de imaginile în care păianjeni, şerpi, şoareci îi atacă, au atacuri de panică, crize de nervi. Halucinaţiile apar şi prin unele voci care, pasămite, le dau ordine stranii suferinzilor. În realitate, aceste atacuri ale păianjenilor, şerpilor, şobolanilor nu există şi nici vocile poruncitoare nu se regăsesc în realitate. După criză, unii cu halucinaţii îşi dau seama că sperietura lor nu avea suport în realitate, că ceva e în neregulă în psihicul lor şi ei se duc la medic. Dar alţii nu-şi dau seama că scenele de groază s-au petrecut doar în mintea lor bolnavă, starea e mai gravă, fiindcă refuză consultul la medici.

 

Şi în tulburările de somn, cel care stabileşte un tratament este doar psihiatrul. Pe lângă terapie, insomniacul e necesar să respecte igiena somnului, să aerisească dormitorul, să facă o mică plimbare înainte de somn, să nu urmărească filme cu violenţe.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri