Circa 40 de persoane, multe dintre ele minori, au fost evacuate, luni după-amiază, dintr-un centru de plasament din municipiul Tulcea, în urma unui scurt-circuit apărut la un televizor, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Scurt-circuitul s-a produs la un televizor aflat într-o încăpere din subsolul centrului de ocrotire socială "Speranţa" al Direcţiei Generale pentru Asistenţă şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC).
"ISU a intervenit cu două autospeciale şi două echipaje, în urma evenimentului înregistrându-se o degajare foarte mare de fum. Au fost degradaţi pereţii încăperii în care s-a produs scurt-circuitul la televizorul aflat sub tensiune, precum şi mobilierul din încăperea respectivă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.
Intervenţia pompierilor a durat circa 30 de minute, iar în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Potrivit DGASPC Tulcea, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, centrul "Speranţa" din municipiu are o capacitate de 70 de locuri. AGERPRES