Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: Plenul Camerei trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Dragnea din funcţia de preşedinte

Turcan: Plenul Camerei trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Dragnea din funcţia de preşedinte

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că plenul Camerei Deputaţilor trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al acestui for după decizia de condamnare a acestuia.

"S-a făcut dreptate, Liviu Dragnea va merge acolo unde îi este locul! Eliberarea României a început ieri la vot şi continua astăzi, cu aceasta decizie a ÎCCJ. Conducerea Parlamentului ar trebui să convoace în această săptămână o şedinţă în plenul Camerei Deputaţilor pentru a alege un nou preşedinte al Camerei. Este vital ca această instituţie esenţială să îşi poată recăpăta rolul firesc într-o democraţie, rol pe care Liviu Dragnea l-a subminat în mod constant pe tot parcursul mandatului său", a scris Turcan, luni, pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, luni, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. AGERPRES

Subiecte în articol: raluca turcan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri