Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: 500 de membri PKK se mai află pe teritorul ţării. Ankara se pregăteşte să-i elimine în 2020

Turcia: 500 de membri PKK se mai află pe teritorul ţării. Ankara se pregăteşte să-i elimine în 2020

Forţele de securitate turce au eliminat mii de membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii, în interiorul ţării mai rămânând puţin peste 500, a declarat, miercuri, ministrul de Interne, Suleyman Soylu, cu prilejul unei reuniuni a comandamentului de jandarmerie.

„Facem toate pregătirile şi ne folosim întreaga capacitate pentru a-i elimina pe aceşti 500 de terorişti în 2020”, a adăugat ministrul, citat de Xinhua.

Soylu a mai menţionat că pe teritoriul ţării s-au aflat peste 5.500 de membri ai PKK în anii anteriori.

În 2019, 111 membri PKK s-au predat forţelor de securitate, cifra totală din ultimii trei ani ajungând la 600, a mai spus ministrul turc.

PKK, care desfășoară o campanie militară împotriva Ankarei de peste 30 de ani, este trecut pe lista organizaţiilor teroriste în Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.

„Incluzând 363 de terorişti anul acesta, 1.144 de terorişti au fost neutralizaţi în total, după identificarea poziţiilor lor cu ajutorul dronelor”, a declarat săptămâna trecută Suleyman Soylu, dând detalii despre intensele operaţiuni de securitate desfăşurate împotriva PKK, în ultimii trei ani.

AGERPRES

Subiecte în articol: pkk
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri