Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Măsuri de securitate sporite la baza Incirlik, înaintea vizitei unui înalt oficial militar american (presă)

Turcia: Măsuri de securitate sporite la baza Incirlik, înaintea vizitei unui înalt oficial militar american (presă)

Autorităţile turce par să fi consolidat măsurile de securitate la baza aeriană Incirlik din provincia Adana (sudul Turciei), în contextul în care media locale anunţă vizita generalului Joe Dunford, şeful Statului major interarme din SUA, la această bază duminică, relatează agenţia de presă RIA Novosti, citând canalul de televiziune turc NTV.

Circa 7.000 de poliţişti şi echipamente speciale, inclusiv blindate şi tunuri cu apă, au fost mobilizate în cadrul acestor măsuri de întărire a securităţii la baza Incirlik, utilizată de SUA şi de coaliţia împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria şi Irak.

Ministrul turc al afacerilor europene Omer Celik a negat informaţiile apărute anterior în mass-media, potrivit cărora aceste măsuri ar avea legătură cu o nouă ameninţare de puci. "Nu sunt probleme nici în Adana, nici la baza Incirlik. Am evaluat, pur şi simplu, nivelul de securitate", a scris el pe pagina sa de Twitter.

Anterior, mai multe media internaţionale, citând ziarul turc Hurriyet, au relatat că forţe de securitate turce au înconjurat baza aeriană de la Incirlik, utilizată de forţele aeriene ale Turciei şi NATO, blocând toate intrările şi ieşirile. Accesul în bază ar fi fost restricţionat, pe fondul unor zvonuri privind pregătirea unei noi tentative de lovitură de stat, conform informaţiilor difuzate de diverse media în cursul dimineţii.

În postarea sa pe Twitter, ministrul Omer Celik insistă că la baza aeriană Incirlik a avut loc doar o verificare a sistemului de securitate şi nicidecum măsuri legate de vreo nouă tentativă de puci, potrivit agenţiei de presă Unian.

La rândul său, publicaţia Haber Turk leagă mobilizarea forţelor de securitate turce la baza Incirlik de vizita generalului american generalului Joe Dunford, anunţată pentru duminică. Cu această ocazie, conform ziarului menţionat, citat de Unian, şeful Statului major interarme american are programate discuţii cu oficiali turci la Ankara, iar apoi o deplasare la baza Incirlik.

Vizita generalului Joe Dunford va fi prima vizită a unui militar de rang înalt american în Turcia după puciul eşuat din 15-16 iulie. Generalul Joe Dunford calificase anterior drept absurde afirmaţiile unor mass-media proguvernamentale turce despre o posibilă implicare a SUA în tentativa de lovitură de stat ratată.

Această mobilizare de trupe intervine în contextul protestului desfăşurat joi de susţinători ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în apropiere de baza Incirlik, în cursul căruia au cerut închiderea acesteia, pe motiv că militari de la această bază ar fi fost implicaţi în tentativa de lovitura de stat din 15-16 iulie, soldată 270 de morţi.

AGERPRES

Subiecte în articol: incirlik Joe Dunford
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri