Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia și Rusia, la un pas de conflict   

Turcia și Rusia, la un pas de conflict   

de Şerban Mihăilă    |   

După multă vreme în care au lăsat impresia că se înțeleg și cooperează mai bine ca niciodată, fisurând până și unitatea NATO, Ankara și Moscova dau primele rateuri în relația neobișnuit de apropiată pe care o afișează, aproape ostentativ, de peste un an. Într-o reacție care a spart tiparele cuvântărilor sale pro-ruse de până acum, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a criticat Moscova pentru sprijinul acordat regimului sirian în comiterea „masacrului” asupra civililor din Idlib.   

 

Turcia va lovi trupele regimului de la Damasc „oriunde”, dacă un singur soldat turc va mai fi rănit într-un nou atac lansat de contingentele guvernamentale siriene, a tunat, ieri, președintele Erdogan. El a acuzat în același timp Rusia, marele aliat al liderului sirian Bashar al-Assad, de comiterea unui „masacru” la Idlib, ultimul bastion al rebelilor care luptă contra conducerii de la Damasc, dar care sunt aliați cu Turcia. Avertismentul fără precedent al lui Erdogan vine după zece zile de confruntări directe între trupele Ankarei și unitățile militare guvernamentale siriene care au bombardat intens provincia Idlib, într-o nouă ofensivă declanșată pe data de 3 februarie, cu sprijinul rușilor și al milițiilor pro-iraniene, contra rebelilor aliați cu Ankara. Incidentele militare din ultimele zile s-au soldat cu moartea a 14 soldați turci și rănirea altor 45, determinând Turcia să facă o demonstrație de forță și să maseze forțe suplimentare în regiunea siriană aflată în sudul său, unde turcii au 12 posturi de observare, conform acordurilor încheiate cu Rusia. Spre indignarea turcilor, bombardamentele regimului sirian, sprijinite de Moscova, s-au intensificat în ultimele săptămâni în Idlib, permiţând Damascului să preia controlul asupra mai multor sectoare din această provincie. „Anunţ aici că, de astăzi, vom ataca forţele regimului peste tot, fără a ţine cont de graniţele Idlib şi de acordul de la Soci, în cazul în care soldaţii noştri din posturile de observare sau din alte locuri sunt afectaţi chiar şi în cea mai mică măsură”, a amenințat Erdogan, citat de AFP, într-un discurs rostit la Ankara. Acordul de la Soci a fost încheiat de Rusia și Turcia, în 2018. „Regimul sirian şi forţele ruse care îl sprijină atacă constant civili, comiţând masacre şi vărsând sânge”, a adăugat el, într-o rară ieşire contra Moscovei, aliat-cheie al regimului de la Damasc, dar care mediază împreună cu Ankara procesul de la Astana, menit să pună capăt conflictului din Siria. De altfel, potrivit agențiilor internaționale de presă, ofensiva regimului de la Damasc în Idlib a ucis până acum sute de civili și a provocat exodul altor sute de mii, începând din decembrie, anul trecut. Potrivit președintelui Erdogan, Turcia este decisă să alunge forţele guvernamentale siriene dincolo de posturile de observare turceşti din regiunea Idlib, până la sfârşitul lunii februarie. Turcii susțin că au deja pe teritoriul lor 3,7 milioane de refugiați sirieni și se teme că o eventuală preluare a provinciei Idlib de către regimul de la Damasc poate duce la un nou aflux de imigranți.

Moscova ripostează

De cealaltă parte, Kremlinul a anunțat, ieri, că Turcia nu respectă înțelegerea convenită cu Rusia, în vederea „neutralizării” rebelilor din Idlib, și permite insurgenților cu care este aliată să atace forțele ruse și siriene.

Şeful regimului turc face declaraţii goale de conţinut, grave şi oribile, care nu pot proveni decât de la o persoană deconectată de realitate”.

Sursă din Ministerul sirian de Externe

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri