Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Turismul românesc, grav afectat de pandemie

Turismul românesc, grav afectat de pandemie

Restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au provocat scăderea cu 69% a sosirilor turiștilor străini în țara noastră, în timp ce călătoriile românilor peste hotare s-au redus și ele cu 69,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Primirile în unitățile turistice s-au redus cu 59% în decembrie 2020, respectiv 341.800, iar înnoptările au fost cu 63% mai puține,adică 625.800, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Turiștii străini au reprezentat 4,8% din total. 82% dintre aceștia au fost europeni.

Durata medie a sejurului, în luna decembrie 2020, a fost de 1,8 zile pentru români şi de 2,3 zile pentru străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 12,2%, în scădere cu 13,6% faţă de aceeași perioadă din 2019. Cazările au fost de 24,4% la popasuri, 13,5% în vile, 12,9% în hoteluri, 11,8% în cabane, 11,4% la pensiuni agroturistice, 11,2% la pensiuni, 10,2% la hosteluri și 9,2% în moteluri.

284.600 de străini au trecut frontiera în luna decembrie 2020, cu 69% mai puțin comparativ cu intervalul similar din anul precedent. 86,9% au venit pe cale rutieră, iar 9,3% cu avionul. 

Totodată, 449.600 de români au plecat în străinătate, în scădere cu 69,1%. Dintre aceștia, 79,4% au folosit transportul rutier, iar 19,8% cu avionul.
 

Subiecte în articol: turism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri