Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul Naţional “Orgile României” s-a încheiat cu succes la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti

Turneul Naţional “Orgile României” s-a încheiat cu succes la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti

de Magdalena Popa Buluc    |   

Turneul naţional „Orgile României” s-a încheiat în seara de 11 iulie la catedrala Sf. Iosif din Bucureşti în faţa unui public numeros, care a aplaudat în picioare la finalul concertului. Evenimentul şi-a propus la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România, trecând prin 7 oraşe și aducând în prim plan un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu.

         Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – a fost dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care au avut loc concertele din acest turneu, selectate pentru a reflecta diversitatea acestora ca epocă de construcţie şi sistem de funcţionare. Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care este prezentată pe site-ul turneului.

         În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, au fost incluse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu a propus o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în ultimii 400 de ani.

         Tânărul organist Vlad Vişenescu declara la finalul turneului : „Este o experienţă unică pentru un artist tânăr. Însăşi traversarea ţării şi în special a Transilvaniei de la vest la est, contactul cu atâtea instrumente minunate, dar extrem de diferite, a fost o provocare în sine. O experienţă extrem de folositoare, un exerciţiu de a transpune un program muzical identic pe instrumente diverse, construite în epoci complet diferite, de la instrumente din baroc de la 1700, până la instrumente mai recente de secol XIX sau XX. A fost foarte interesant, a fost o experienţă foarte caldă, foarte complexă. Din oraş în oraş am întâlnit tipuri diferite de public, oameni obişnuiţi cu diferite programe… Sunt locuri în care publicul e acomodat cu concerte şi stagiuni de orgă, ca la Cluj, Sighişoara, Mediaş, pe când la Arad sau Alba Iulia, de exemplu, mai puţin. De aici, încercarea mea de a nu face diferenţe între aceste oraşe şi de a porni de la aceeaşi premiză, de a aduce muzica la fel, cu aceleaşi gânduri, în toată ţara. Un concert de orgă e mult diferit faţă de un altfel de concert instrumental, pentru că tu ştii că lumea este în sală, dar atât. Nu ştii cine este, câţi sunt, nu ai contact vizual cu ei decât în momentul final al aplauzelor, când dai ochii cu publicul, îţi evaluezi prestaţia… şi atunci poţi constata că biserica este absolut goală sau arhiplină. Trebuie să cânţi la fel de bine, indiferent ce se întâmplă acolo. Tocmai din cauza lipsei acestui contact vizual, trebuie să depui un efort mai mare în a reuşi să transmiţi mesajul, neavând la dispoziţie arsenalul de gestică sau mijloace vizuale ale unui alt fel de instrumentist. Organistul trebuie să facă asta numai prin intermediul sunetului şi al acusticii. Eşti tu, instrumentul şi produsul finit, muzica, pe are o simţi întotdeauna prezentă.”

         Perioada în care s-a desfăşurat turneul a fost 1-11 iulie 2019, iar traseul a ajuns la: Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Cluj-Napoca – Biserica reformată centrală, Alba Iulia –  Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Mediaş –  Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Sighişoara –  Biserica mănăstirii dominicane, Târgu Mureș –  Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul", Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “. Concertele au avut loc cu intrarea loiberă.

          

VLAD VIŞENESCU – orgă

S-a născut la București în data de 7 mai 1998, într-o familie de muzicieni.

A început studiile de specialitate în muzică la vârsta de 7 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București. Pe parcursul celor 12 ani de școală, a studiat pianul sub îndrumarea profesoarei Mihaela Zamfirescu. In prezent studiează orga la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria.

Spre finalul celor 12 ani de studii pianistice la București, a decis că fascinanta lume a artei organistice va fi drumul pe care îl va urma în anii de studenție. Cu sprijinul organiștilor si pedagogilor Dan Racoveanu, Steffen Schlandt, Remus Henning și Marcel-Octav Costea, profesori ce i-au marcat puternic dezvoltarea artistică, s-a pregătit pentru examenul de admitere la facultate. De asemenea, a avut ocazia să evolueze în repetate rânduri pe scena sălii “George Enescu“ a Universității Naționale de Muzică din București.

După examenul de admitere, şi-a început călătoria în deslușirea tainelor acestui instrument deosebit sub îndrumarea profesorului Heribert Metzger, acesta din urmă ocupând prestigiosul post de organist principal al Domului din Salzburg. De la începutul studiilor în străinătate, în octombrie 2017, a avut ocazia de a lua parte la câteva proiecte muzicale, printre care un recital de Advent în biserica cartierului Taxham al orașului Salzburg și numeroase recitaluri lunare din seria “Orgel Meditation”, serie de concerte care au loc în Domul din Salzburg, susținute de studenți ce fac parte din clasa de orgă a profesorului Heribert Metzger, în colaborare cu poeți ce recită texte de natură meditativă, religioasă între lucrările muzicale. La începutul anului 2019 a participat în calitate de invitat la concertul ‘Liebster Jesu, mein Verlangen’ al ansamblului de muzică barocă ‘Barocharest’, concert ce a avut loc la Biserica Lutherană din București.

De asemenea, din octombrie 2017, a avut onoarea de a prelua postul de organist al bisericii parohiale din Grödig, Austria, în cadrul căreia participă la buna desfășurare a slujbelor și sărbătorilor aferente credinţei romano-catolice.

În anul 2018 a participat la turneul naţional COOLsound, susţinând un recital la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia şi evoluând pe scena Sălii de concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, pe cea mai mare orgă din sud-estul Europei, instrument ce dispune de aproximativ 80 de registre si de peste 7.000 de tuburi.

Subiecte în articol: Orgile României
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri