Jurnalul.ro Ştiri Social Ucigașul polițistului din Recaș: a scăpat de gloanțe dar l-a răpus cearșaful

Ucigașul polițistului din Recaș: a scăpat de gloanțe dar l-a răpus cearșaful

de Ion Alexandru    |   

Anchetă a parchetului la Penitenciarul “Popa Șapcă” din Timiș, după ce, ieri dimineață, Marcel Ionel Lepa, interlopul care a împușcat mortal un polițist din Recaș, a fost găsit mort în celula în care era cazat singur. Lepa ar fi folosit un cearșaf pentru a-și pune capăt zilelor, prin spânzurare, încercările de resuscitare ale medicilor SMURD dovedindu-se a fi inutile.

 

Conform unor surse judiciare, decesul lui Lepa a survenit în jurul orei 6.30, cadavrul său fiind descperit de gardieni în incinta celulei în care se afla cazat singur, acesta fiind în perioada de carantină. Interesant este că, tot ieri, Lepa ar fi trebuit să fie prezentat Curții de Apel Timișoara unde urma să fie judecată contestația sa împotriva hotărârii Tribunalului Timiș, care a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să emită pe numele său un mandat de arestare preventivă pe timp de 30 de zile.

Aceleași surse mai precizează că trupul bărbatului a fost găsit în grupul sanitar al celulei. Gardienii au apelat imediat serviciul de urgență, la fața locului deplasându-se un echipaj SMURD. Medicii au încercat, în zadar, să-l resusciteze, în final consemnând decesul. Cauza a fost preluată de către Parchet.

 

Îi era frică de polițiștii care îl păzeau

Cauza morții, așa cum reiese de la dosar, a fost sinuciderea. Rezultă, așadar, că Marcel Ionel Lepa ar fi decis să își pună capăt zilelor abia după ce a fost prins și încarcerat, în condițiile în care individul avea posibilitatea să facă acest gest înainte de a fi capturat. Mai ales că, la momentul reținerii, asupra sa a fost găsită arma de foc cu care l-a împușcat mortal pe polițistul Cristian Amariei. După ce a fost reținut, acesta a fost transportat la spital, deoarece avea, la rândul său, două plăgi împușcate, iar proiectilele rămăseseră în corp. În perioada în care a fost internat, sub pază, Lepa a refuat hrana, invocând acest gest doar ca o precauție. Conform medicilor, el nu vroia să fie transportat la toaletă de „ăștia”, referindu-se la polițiștii care asigurau paza.

 

Caz la indigo, în penitenciarul Botoșani

Sinuciderea lui Lepa în penitenciar este al doilea caz de acest gen, în ultimii doi ani. În 2017, Ioan Besa, un tânăr de 23 de ani, care a înjunghiat mortal un polițist în Gara Bujureni, Suceava,  s-a sinucis în Penitenciarul din Botoșani. Ca și Lepa, Besa s-a spânzurat în celulă, cadavrul fiind descoperit de gardieni, în timp ce se făcea schimbul de tură. Nici în acest caz procedeele de resuscitare aplicate nu au dat rezultate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri