Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina acuză compania Apple

Ucraina acuză compania Apple

Ucraina a acuzat compania americană Apple că „îşi bate joc de durerea” ucrainenilor, pentru că a prezentat în aplicaţiile sale Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, ca fiind rusă, informează AFP.

Apple a adus aceste modificări în două dintre aplicaţiile sale importante, Meteo şi Hărţi, după presiuni ale autorităţilor ruse, care erau în negocieri cu compania americană din luna mai. „Lăsaţi-mă să vă explic ca să puteţi înţelege, Apple: Imaginaţi-vă că spuneţi peste tot că design-ul vostru, ideile voastre, anii voştri de muncă şi o parte din inima voastră au fost furate de cel mai mare duşman a vostru şi cineva ignorant îşi bate joc de durerea voastră”, a acuzat pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene, Vadym Prystaiko. „Cam asta se întâmplă când calificaţi Crimeea drept teritoriu rus”, a adăugat el, adresându-se companiei Apple.

Începând de miercuri, oraşele din peninsulă precum Simferopol sau Sevastopol apar ca fiind în „Crimeea, Rusia”, atunci când serviciul de navigare şi de prognoză meteo al gigantului american în domeniul IT este utilizat din Rusia. Aceleaşi oraşe apar fără ţară atunci când serviciile sunt utilizate de pe teritoriul altor state. Majoritatea comunităţii internaţionale consideră că Rusia a anexat ilegal Crimeea. Decizia Apple, inventatorul Iphone-ului, a provocat consternare şi apeluri la boicot pe reţelele sociale în Ucraina.

 

Un al gigant american al IT, care are serviciu de localizare, Google, nu menţionează o ţară anume pentru oraşele din Crimeea. Ele sunt ortografiate însă „ruseşte”, atunci când serviciul este folosit în Rusia.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri