Jurnalul.ro Ştiri Justitie Udrea ar putea afla sentinţa în dosarul Gala Bute. Ce pedeapsă riscă fostul ministru

Udrea ar putea afla sentinţa în dosarul Gala Bute. Ce pedeapsă riscă fostul ministru

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea da, marţi, sentinţa în dosarul "Gala Bute", în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu. 

La ultimul termen, din 1 martie, procurorul de şedinţă a cerut pedepse cu executare spre maximum şi în limitele prevăzute de lege pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu şi Ştefan Lungu. În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă, procurorii au cerut pedepse cu executare, dar reduse cu o treime, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia. 

Udrea a spus, la ieşirea din sala de judecată, că nu a avut nicio ezitare în declaraţii de când a început această "nebunie". 

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 

Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie - 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până la data de 16 iunie 2015. 

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme. 

Tudor Breazu şi Rudel Obreja sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani; Gheorghe Nastasia - luare de mită, Ştefan Lungu - complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu - luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă - de dare de mită, Ion Ariton - participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri