Jurnalul.ro Ştiri Observator UE a alocat 1 miliard de euro pentru a facilita accesul tinerilor agricultori la credite

UE a alocat 1 miliard de euro pentru a facilita accesul tinerilor agricultori la credite

Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au lansat luni un program comun pentru finanţarea de împrumuturi pentru tineri agricultori, în valoare de 1 miliard de euro, potrivit unui comunicat al executivului european, informează AFP.

Acest program, finanţat în totalitate de BEI, ar urma să fie completat de băncile participante în cadrul fiecărui stat membru, ceea ce ar putea majora suma totală disponibilă la 2 miliarde de euro.

Puţin mai mult de un sfert dintre cererile pentru credit depuse de tinerii agricultori din UE au fost respinse (27%), comparativ cu o rată de 9% pentru agricultori în general, îşi exprimă regretul Comisia Europeană, preocupată de o reînnoire a generaţiilor în agricultură.

Potrivit legislaţiei europene, un "tânăr agricultor" are mai puţin de 40 de ani. Această categorie reprezenta 11% din totalul celor 10,3 milioane de agricultori în 2016, potrivit cifrelor Eurostat, în timp ce 32% aveau peste 65 de ani.

Tinerii agricultori sunt cu precădere rari în Cipru (3,3%), în Portugalia (4,2%) şi în Marea Britanie (5,3%), dar sunt mai numeroşi în Austria (22,2%), Polonia (20,3%) şi Slovacia (19%). În Franţa, ei reprezintă 15,6% dintre agricultori.

"Este o problemă majoră de a le oferi tinerilor agricultori credite pe termen lung cu dobânzi rezonabile", a subliniat Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură. "Accesul la finanţare este crucial şi adesea un obstacol pentru tinerii care vor să îmbrăţişeze această profesie", a afirmat el luni.

Iniţiativa comună va viza împrumuturi pe termen de 15 ani, la dobânzi "inferioare celor de pe piaţă", precizează comunicatul.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri