Jurnalul.ro Ştiri Observator UE consideră că are "dovezi" despre dronele livrate de Iran Rusiei şi pregăteşte sancţiuni

UE consideră că are "dovezi" despre dronele livrate de Iran Rusiei şi pregăteşte sancţiuni

Uniunea Europeană a obţinut "dovezi" care demonstrează că drone utilizate de Rusia pentru atacuri asupra Ucrainei provin din Iran, iar instituţiile de la Bruxelles pregătesc sancţiuni împotriva Teheranului, afirmă un oficial de la Bruxelles.

"În prezent, dat fiind că avem suficiente dovezi, lucrăm la un răspuns european clar, rapid şi ferm", a declarat miercuri Nabila Massrali, un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS), citat de Agenţia France-Presse şi de publicaţia La Libre.

Decizia privind aplicarea de sancţiuni Iranului este aşteptată săptămâna viitoare.

Conform unor diplomaţi UE citaţi de agenţia Reuters, Uniunea Europeană va sancţiona opt oficiali şi entităţi din Iran.

Armata ucraineană susţine că a doborât 223 de drone de fabricaţie iraniană în ultimele cinci săptămâni.

Administraţia de la Teheran a anunţat, marţi seară, că manifestă disponibilitatea de a purta discuţii cu Ucraina pentru clarificarea acuzaţiilor "fără fundament" privind livrarea de drone militare Rusiei. "Sunt afirmaţii fără fundament, bazate pe informaţii false. Iranul este pregătit de negocieri şi discuţii cu Ucraina pentru rezolvarea acestor acuzaţii", a declarat marţi seară Nasser Kanani, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: uniunea europeana iran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri