"Achiziția de gaze la un preţ satisfăcător ar putea fi destul de dificilă anul viitor. În contractele futures se văd preţuri nu atât de ridicate precum cele din august, când achiziţiile în Europa au fost plătite de opt ori peste medie, dar da, mai mari decât în mod normal", a explicat directorul general al ACER, Christian Zinglersen, în Comisia de Industrii a Parlamentului European.
Totodată, acesta este sceptic în privința unei reforme pe piața de electricitate.
"Uneori am impresia că reformele pe termen lung se pot implementa dar nu şi în acest caz, care va necesita semnificativ mai mult timp", a spus oficialul european.
El a mai averetizat că trebuie menținute "măsurile pentru atenuarea costurilor populaţiei şi industriei" pe termen scurt şi a făcut apel la redistribuirea veniturilor din impozitarea profiturilor excepționale ale companiilor din energie.
Astfel că umplerea depozitelor pentru iarna 2023/2024 va reprezenta o provocare. Dificultățile vin din partea livrărilor tot mai scăzute din Rusia dar și din partea Chinei, care a avut în acest an "cea mai mică majorare a cererii de gaze începând din anii '90", ca urmare a reducerii puternice a avansului economiei, din cauza restricțiilor anti COVID.
Cererea de gaze a UE a scăzut cu 10-14%.