Scholz a pierdut luni, în parlament, votul de încredere în guvernul său minoritar, ceea ce deschide calea pentru alegeri anticipate, pe 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei de centru-stânga, luna trecută.
Cancelarul îi va solicita acum preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, să dizolve parlamentul şi să convoace noi alegeri, cu circa şapte luni mai devreme decât erau prevăzute inițial.
Rezultatul votului nu a fost o surpriză, ținând cont de faptul că executivul condus de Scholz nu mai era sprijinit de o majoritate în parlament.
Scholz nu a avut de ales decât să recurgă la pasul neobișnuit, cel de a solicita un vot de încredere, după ce coaliția sa formată din trei partide s-a divizat în noiembrie, la capătul unor luni de dispute interne acerbe, lăsându-l fără o majoritate parlamentară în vederea adoptării de legi sau a unui buget pentru 2025.
Disputele au avut loc în special cu partenerul minoritar de coaliţie, Partidul Liber-Democrat (FDP). După ce Scholz a decis să-l demită pe ministrul de Finanţe, Christian Lindner, de la FDP, la începutul lui noiembrie, partidul acestuia a ieşit din coaliţie, lăsându-l pe cancelar în fruntea unui guvern minoritar, alături de Verzi.
Cea mai mare economie a UE, condusă de un guvern interimar
Prăbușirea executivului cu doar nouă luni înainte de alegerile prevăzute inițial marchează un moment total neașteptat pentru Germania. În cei 75 de ani de la înființarea statului modern german, va fi doar pentru a patra oară când nemții se vor confrunta cu alegeri anticipate.
Această realitate reflectă o nouă eră politică, mai fracturală și mai instabilă ca niciodată, într-o țară cunoscută multă vreme pentru coalițiile durabile, construite pe baza unui consens progresiv.
Pe acest fundal, incertitudinea politică ar putea dura luni întregi. Se preconizează ca alegerile să aibă loc pe 23 februarie, dar chiar dacă, așa după cum se estimează, partidul său nu se va clasa pe primul loc, Scholz va rămâne în funcție, din postura de cancelar interimar, timp de câteva săptămâni după aceea. El va demisiona doar după formarea unei noi coaliții, ceea ce, probabil, nu se va întâmpla până în aprilie sau mai.
Șapte partide vor intra în campania pentru Parlament cu șanse reale de a obține locuri, iar unele formațiuni politice de la periferia politică - în special cele de dreapta - ar putea obține, conform sondajelor, performanțe electorale fără precedent.
Criză de leadership în Europa
Respingerea votului de încredere în executivul german, consemnată în aceeași lună în care a căzut guvernul francez, adâncește criza de leadership din Europa, într-o perioadă de provocări economice și de securitate tot mai mari.
Războiul din Ucraina a ajuns într-un moment crucial, președintele ales, Donald Trump, urmează să-și preia al doilea mandat la Casa Albă, iar acum, cea mai mare economie a Europei se află în mâinile unui guvern interimar.
De altfel, campania electorală va fi dominată, probabil, de problemele care au zguduit Europa în ultimii ani.
Germania și Franța, în mod tradițional cele mai influente state din Uniunea Europeană, sunt angrenate în dezbateri în privința celor mai bune modalități de a-și revigora economiile aflate în dificultate, de a reduce diviziunile sociale în creștere, de a atenua îngrijorarea alegătorilor față de creșterea imigrației, și de a consolida apărarea națională.
Alături de partenerii lor din UE, Berlinul și Parisul privesc cu precauție spre Rusia, acolo unde președintele Vladimir Putin a intensificat amenințările privind utilizarea armelor nucleare, în contextul războiului Moscovei împotriva Ucrainei.
Germania și Franța sunt, de asemenea, deranjate de relația lor economică cu China. Beijingul s-a transformat într-un concurent mai mult decât redutabil pentru multe dintre cele mai importante industrii ale UE, în condițiile în care colosul asiatic nu a devenit piața de consum înfloritoare pentru produsele europene pe care liderii de la Berlin și Paris și-au imaginat-o multă vreme.
Concomitent, Germania și Franța se pregătesc pentru începutul noului mandat prezidențial al lui Trump. Miliardarul american a amenințat atât cu un război comercial, cât și cu încetarea angajamentului SUA față de alianța NATO, blocul militar care a garantat securitatea Europei timp de 75 de ani.
Această combinație de provocări s-a dovedit devastatoare din punct de vedere politic. Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a numit săptămâna trecută al patrulea prim-ministru într-un an și este supus unor presiuni tot mai mari pentru a demisiona. Macron afirmă însă că va rămâne în funcție și va încerca să repare fisurile profunde din guvernul său în privința bugetului pentru anul viitor.
La rândul său, guvernul lui Scholz s-a confruntat cu provocări bugetare similare, precum și cu preocupări tot mai mari cu privire la modul de reconstruire a armatei germane în fața unei Rusii agresive, dar și a criticilor repetate formulate de Trump la adresa NATO.
În acest context, intrarea Germaniei într-o campanie electorală de iarnă istovitoare și a unui îngheț politic ce ar putea dura până la preluarea puterii de către un nou guvern are loc într-unul dintre cele mai dificile momente pentru Uniunea Europeană, confruntată cu o serie de crize multiple. Iar griparea simultană a celor două motoare europene s-ar putea dovedi fatală pentru UE.
Strategia ucraineană
Fără îndoială, războiul din Ucraina și necesitatea de a consolida armata Germaniei - mai exact, cât va costa acest lucru - se vor număra printre problemele urgente care vor domina campania electorală, alături de economia șubredă, infrastructura deficitară, imigrația și ascensiunea extremelor politice.
Aflat în urmă în sondaje, Scholz intenționează să insiste asupra prudenței sale în privința furnizării de armament pentru Ucraina, în special a celui ofensiv, sofisticat.
Sub conducerea lui Scholz, Germania a devenit cel mai mare donator european de arme către Ucraina, conform unui clasament realizat de „Institutul Kiel pentru Economia Mondială”, organizație prestigioasă de cercetare, cu sediul pe teritoriul german.
Cu toate acestea, în aparițiile sale publice, cancelarul preferă să sublinieze decizia sa de a nu exporta sistemul de rachete cu rază lungă de acțiune „Taurus”. Mulți analiști din Berlin au văzut în convorbirea telefonică avută de Scholz cu Putin, în luna noiembrie, o modalitate de a-i atrage pe acei alegători care sunt îngrijorați de implicarea pasivă a Germaniei în război.
Luna trecută, în ceea ce a fost considerat primul lui discurs de campanie, Scholz l-a criticat pe principalul său adversar, Friedrich Merz, liderul partidului conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU), acuzându-l că a provocat Rusia prin remarci care sugerau că va oferi Kievului mai mult ajutor militar, dacă forțele ruse continuă să bombardeze infrastructura civilă ucraineană.
„Nu pot decât să spun: «Fiți atenți! Nu ar trebui să jucați ruleta rusească cu securitatea Germaniei»!”, a declarat Scholz, la vremea respectivă.
Deocamdată, strategia pare să funcționeze. De la sfârșitul coaliției tripartite, ratingul personal al lui Scholz a crescut oarecum. Cu toate acestea, partidul său - Partidul Social-Democrat (SPD) - este cotat la aproximativ 17%, adică la aproximativ jumătate din scorul cu care rivalii conservatori sunt creditați să câștige.
Calcule peste calcule
Scholz va trebui să lupte din greu pentru a convinge alegătorii să îi mai acorde o șansă. Deocamdată, se preconizează că Merz, o figură veche pe scena politică, va fi următorul cancelar, datorită avansului puternic al partidului său în sondaje.
Celelalte trei principale partide sunt, de asemenea, conduse de politicieni cunoscuți, dintre care doi au deținut funcții importante în guvern: Christian Lindner, liderul democraților liberi pro-business, a cărui neînțelegere cu Scholz a dus la prăbușirea coaliției; și Robert Habeck, ministrul Economiei și candidatul principal al Verzilor, de stânga.
În peisajul politic fragil al Germaniei, niciun partid nu are însă șanse să obțină o majoritate absolută, ceea ce ar putea conduce la negocieri dificile pentru a construi o coaliție mai funcțională și mai durabilă decât cea care tocmai a eșuat.
Această necesitate înseamnă, probabil, că adversarii nu pot fi criticați prea dur, deoarece toți sunt potențiali parteneri de coaliție. Dar ar putea, de asemenea, să pună principalele partide în fața unor decizii dificile cu privire la cei cu care aleg să colaboreze.
Toate principalele partide au declarat ferm că vor refuza să colaboreze cu „Alternativa pentru Germania” (AfD), partid de extremă dreaptă, monitorizat de serviciile de securitate internă după ce a fost catalogat drept o amenințare la adresa Constituției. Cu toate acestea, partidul - cotat la aproximativ 18% - pare să câștige teren.
În alegerile regionale din septembrie, atât AfD, cât și un partid mai nou, de extremă-stânga, „Alianța Sahra Wagenknecht”, au înregistrat cele mai bune rezultate de până acum. Cu toate acestea, principalele partidele încă le consideră o anatemă, ceea ce face dificilă formarea de coaliții de guvernare în landurile respective.
Rezultatele ar putea prevesti o negociere la fel de complicată a coalițiilor la Berlin, după un vot național, deși marginile politice sunt mai puțin populare la nivel național decât sunt în aceste landuri estice.
Având însă în vedere numărul probabil de voturi, mulți observatori politici prezic o revenire a marii coaliții de centru, între conservatorii din CDU și SPD, alianță care a guvernat Germania timp de 12 din ultimii 20 de ani.